Administraţia prezidenţială continuă polemica începută cu mai mult timp în urmă cu "Jurnalul Naţional", dând publicităţii un comunicat referitor la un articol publicat în ediţia de vineri a ziarului.
"Administraţia Prezidenţială constată cu regret continuarea campaniei de presă la adresa Preşedintelui României desfăşurată de Jurnalul Naţional, ziar al familiei lui Dan Voiculescu. Administraţia Prezidenţială ia notă de încercarea de a justifica sau acoperi, prin atacuri la persoană, derapajul jurnalistic din data de 9 aprilie 2008, când s-a susţinut că Omar Hayssam a fugit din ţară în 2006 cu ajutorul unui transport special desfăşurat în 2008", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis agenţiei MEDIAFAX.
Preşedinţia menţionează că, în continuarea campaniei de presă, ziarul publică vineri un articol în care "acelaşi autor amestecă atacuri la persoană, consideraţii personale şi fapte separate fără legătură între ele".
"Toate aceste elemente confirmă că autorul are un standard propriu de jurnalism, caracterizat prin lipsă de profesionalism. Constatând, însă, conflictul de interese în care se află autorul articolului (fost consilier al persoanei care a negociat cu Omar Hayssam vânzarea IPRS Băneasa), Administraţia Prezidenţială îşi exprimă speranţa că autorul va renunţa la încercarea de a-şi justifica derapajele profesionale întreţinând această campanie de presă", se mai arată în comunicat.
Administraţia Prezidenţială precizează că îşi menţine poziţia comunicată anterior, anume că "autorul dovedeşte asumarea cu bună ştiinţă a acţiunii de dezinformare a opiniei publice, îndeplinind rolul de instrument de atac la adresa şefului statului".
Este pentru a treia oară când Preşedinţia emite un comunicat referitor la articole publicate în "Jurnalul Naţional", prima dată fiind când ziarul a scris despre o anume Elena Băsescu ce ar fi primit locuinţă de la Primăria Capitalei, iar a doua oară când a scris că Omar Hayssam a plecat târându-se printre obuze, nu printre oi.