MAE susţine că în consulatul României la Viena a intrat fiica lui Sever Tcaciuc, iar personalul consular a discutat cu acesta în parcare şi precizează că Secţia consulară a procedat conform regulilor în aceste situaţii.
MAE susţine că la 12 martie, la ghişeul de acte notariale al secţiei consulare a Ambasadei României la Viena, s-a prezentat fiica lui Severin Tcaciuc, pentru a depune în numele acestuia actele necesare obţinerii unei procuri pentru un nou permis de conducere pentru tatăl său.
Personalul consular a pus la dispoziţia solicitantei formularele necesare, iar pentru semnarea procurii de către Severin Tcaciuc, "care a invocat motive de sănătate pentru a nu se prezenta personal la ghişeu", un reprezentant al secţiei consulare s-a deplasat în parcarea în care se afla acesta.
După preluarea documentelor, având în vedere că domnul Tcaciuc s-a identificat cu un buletin de identitate tip vechi, iar la dosar a depus şi un document din care reieşea că acesta este solicitant de azil politic în Austria, personalul consular a procedat, conform normelor, la verificarea identităţii şi situaţiei acestuia în ţară, la autorităţile competente din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Ulterior, personalul consular i-a transmis fiicei lui Tcaciuc faptul că solicitarea tatălui său nu poate fi onorată. La insistenţele acesteia, i s-a explicat că se aşteaptă un răspuns de la autorităţile române competente cu privire la identitatea lui Tcaciuc. După aproximativ o jumătate de oră, fiica a comunicat că tatăl ei renunţă, pentru moment, la obţinerea procurii, situaţie în care s-a procedat la anularea solicitării şi restituirea sumei echivalente serviciului consular în cauză.
În urma acestor proceduri, în cursul aceleaşi zile, autorităţile române competente au confirmat telefonic identitatea domnului Tcaciuc, iar ulterior au confirmat şi în scris identitatea precum şi faptul că acesta figurează în evidenţele MIRA ca fiind urmărit general pentru infracţiuni economice şi ultraj.
MAE a precizat că personalul consular de la Ambasada României la Viena a acţionat în această situaţie conform procedurilor legale, menţionând că "misiunile diplomatice şi oficiile consulare nu au competenţe privind reţinerea cetăţenilor români urmăriţi general".
Ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, joi, că a cerut miercuri după-amiază o informare în legătură cu situaţia lui Severin Tcaciuc, dat în urmărire internaţională, despre care presa a relatat că s-ar fi aflat timp de patru ore în incinta Secţiei Consulare a României la Viena.
Cotidianul "Adevărul" a relatat, joi, că "diplomaţii români nu au anunţat autorităţile că omul de afaceri dat în urmărire internaţională se află în incinta Secţiei Consulare" a României la Viena.
"Omul de afaceri Severin Tcaciuc, dat în urmărire internaţională pentru punerea în aplicare a trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare, se plimbă nestingherit pe sub nasul diplomaţilor români ataşaţi la Viena", a scris cotidianul Adevărul, precizând că "în timp ce, oficial, Poliţia Română îl caută prin Interpol, Tcaciuc s-a prezentat pe data de 12 martie 2008 la Ambasada României din Viena - Secţia Consulară pentru a-şi reface paşaportul şi permisul de conducere".
Totuşi, potrivit cotidianului citat, Tcaciuc nu a fost recunoscut de niciun angajat al secţiei diplomatice. "Motivul pentru care Severin Tcaciuc s-a prezentat la Secţia Consulară a fost eliberarea unei procuri legalizate, pe care dorea să o trimită în România, în vederea schimbării paşaportului şi a permisului de conducere, acte a căror valabilitate urmează să expire. Potrivit omului de afaceri, a completat formularele necesare şi a plătit o taxă de 240 de euro", scrie Adevărul.
Potrivit cotidianului citat, Severin Tcaciuc susţine că timp de patru ore a fost pus să aştepte în vederea soluţionării cererii, ceea ce a şi făcut.
"După aproximativ patru ore de aşteptare mi s-a comunicat de către personalul Secţiei Consulare faptul că nu mi se poate emite procura, motivul invocat fiind că personalului din cadrul Secţiei îi este frică să-mi elibereze procura solicitată, atât mie, cât şi familiei mele, întrucât suntem în conflict cu autorităţile româneşti", susţine Tcaciuc, potrivit cotidianului citat.
(10 apr 2008, 16:44:58