Ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, joi, că a cerut miercuri după-amiază o informare în legătură cu situaţia lui Severin Tcaciuc, dat în urmărire internaţională, despre care presa a relatat că s-ar fi aflat timp de patru ore în incinta Secţiei Consulare a României la Viena.
Cotidianul "Adevărul" a relatat, joi, că "diplomaţii români nu au anunţat autorităţile că omul de afaceri dat în urmărire internaţională se află în incinta Secţiei Consulare" a României la Viena.
"Omul de afaceri Severin Tcaciuc, dat în urmărire internaţională pentru punerea în aplicare a trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare, se plimbă nestingherit pe sub nasul diplomaţilor români ataşaţi la Viena", a scris cotidianul Adevărul, precizând că "în timp ce, oficial, Poliţia Română îl caută prin Interpol, Tcaciuc s-a prezentat pe data de 12 martie 2008 la Ambasada României din Viena - Secţia Consulară pentru a-şi reface paşaportul şi permisul de conducere".
Totuşi, potrivit cotidianului citat, Tcaciuc nu a fost recunoscut de niciun angajat al secţiei diplomatice. "Motivul pentru care Severin Tcaciuc s-a prezentat la Secţia Consulară a fost eliberarea unei procuri legalizate, pe care dorea să o trimită în România, în vederea schimbării paşaportului şi a permisului de conducere, acte a căror valabilitate urmează să expire. Potrivit omului de afaceri, a completat formularele necesare şi a plătit o taxă de 240 de euro", scrie Adevărul.
Potrivit cotidianului citat, Severin Tcaciuc susţine că timp de patru ore a fost pus să aştepte în vederea soluţionării cererii, ceea ce a şi făcut.
"După aproximativ patru ore de aşteptare mi s-a comunicat de către personalul Secţiei Consulare faptul că nu mi se poate emite procura, motivul invocat fiind că personalului din cadrul Secţiei îi este frică să-mi elibereze procura solicitată, atât mie, cât şi familiei mele, întrucât suntem în conflict cu autorităţile româneşti", susţine Tcaciuc, potrivit cotidianului citat.