Comisia de Apel a FRF a respins, miercuri, memoriul prin care FC Rapid a contestat decizia Comisiei de Disciplină de a acorda Stelei victoria la masa verde, scor 3-0, în derbiul din etapa a XXIV-a a Ligii I, întrerupt în minutul 74, la scorul de 1-0 pentru giuleşteni din cauza unor incidente.
"Apelul nostru a fost respins, ca nefondat, în baza articolului 154, punctul a, cu drept de recurs în cinci zile. Vom merge mai departe, credem în şansa noastră şi sperăm ca dreptatea să învingă. Pledoaria avocatului nostru cred că a fost una de excepţie, dar din păcate cred că nu a fost bine înţeleasă", a declarat directorul general adjunct al FC Rapid, Grigore Sichitiu.