Preşedintele Consiliului Director al clubului Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, l-a criticat în termeni duri pe centralul Marius Martiş, care a condus meciul cu Oţelul, spunând că un arbitru condamnat pentru tâlhărie nu are ce căuta în fotbal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Un arbitru care a fost condamnat pe tâlhărie nu are ce căuta pe un teren de fotbal. Aşa cum Contra nu a fost decorat de Băsescu pentru că are dosar penal, aşa nici Martiş nu ar trebui să arbitreze. Nu ştiu de ce am fost trimis în tribună, pentru că am spus totul în mod civilizat. Recunosc că victoria Oţelului a fost meritată. Ne interesează în continuare Szekely, nu a ţinut doar de strategie", a menţionat Chivorchian.
Pe de altă parte, tehnicianul Dusan Uhrin jr. a declarat că meciul cu Dinamo, din etapa următoare a Ligii I, a devenit pentru Poli Ştiinţa Timişoara unul extrem de important, "de şase puncte", după înfrângerea suferită miercuri, în meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-3.
"Felicit adversarul că a jucat foarte bine. O echipă care îşi doreşte să joace în Cupa UEFA, aşa cum suntem noi, nu ar trebui să evolueze atât de oscilant. Este o situaţie pe care trebuie să o analizăm împreună cu jucătorii. Partida cu Dinamo a devenit extrem de importantă, este un meci de şase puncte. Azi am pierdut trei puncte, dar încă avem şanse să prindem un loc în Cupa UEFA", a spus Uhrin jr.