Revenirea inflaţiei pe trendul descendent, începând cu lunile din vară, va fi o realizare pentru banca centrală, în contextul unui an electoral în care celelalte politici nu vor susţine semnificativ procesul dezinflaţionist, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Nu ne conturăm politicile bazându-ne pe iluzii. Într-un an electoral va fi greu pentru Guvern să ţină foarte strâns politicile salariale şi nu ne aşteptăm la un ajutor semnificativ şi din partea politicii fiscale", a spus Isărescu, la un seminar organizat de Săptămâna Financiară.
El a răspuns astfel la o întrebare privind eficienţa politicii de ţintire a inflaţiei, în contextul în care prognozele indică în acest an o nouă ratare a ţintei, după depăşirea intervalului de variaţie pentru 2007.
"Important este ca anticipaţiile de scădere a inflaţiei să se nu se dezancoreze. Ţintirea inflaţiei nu oferă acea flexibilitate care să ne ajute în ajustări", a spus Isărescu.
Pe de altă parte, oficialul BNR a arătat că ţintirea inflaţiei nu a fost niciodată verificată în perioade de criză, referindu-se la turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale.
"Este pentru prima dată când politica de ţintire a inflaţiei se confruntă cu crize financiare", a punctat guvernatorul băncii centrale.
El a arătat că BNR a analizat lista ţărilor care aplică ţintirea inflaţiei şi două treimi dintre acestea au ratat obiectivul pentru 2007.