Preşedintele Traian Băsescu a acordat, marţi, gimnastelor din lotul naţional şi antrenorilor acestora, ordinul "Meritul Sportiv", respectiv medalia "Meritul Sportiv", în diferite clase, pentru succesul obţinut la Campionatele Europene, competiţie desfăşurată în Franţa.
Astfel, prin decret prezidenţial, a fost conferit ordinul Meritul Sportiv, clasa a II-a, cu o baretă, antrenorului principal, Nicolae Forminte, şi antrenorilor Cătălin Meran şi Lucian Sandu.
Ordinul "Meritul Sportiv", clasa a III-a, a fost conferit antrenorilor Raluca Bugner, Marius Vintilă şi Liliana Cosma, precum şi gimnastelor Gabriela Drăgoi, Sandra Raluca Izbaşa, Steliana Nistor, Cerasela Pătraşcu, Anamaria Tămârjan.
Totodată, preşedintele Traian Băsescu a conferit medalia "Meritul Sportiv", clasa I, cu o baretă, asistentului medical Margareta Turcu şi medalia "Meritul Sportiv", clasa a III-a, metodiştilor Ioan Bădoi şi Adrian Liga.
"M-a bucurat enorm succesul pe care l-aţi avut la europene. Bucuria a fost a tuturor românilor. În afară de bucuria momentului, este speranţa viitorului şi această speranţă este legată de Olimpiada de la Beijing", le-a spus Băsescu membrilor echipei naţionale de gimnastică.
Şeful statului a dat asigurări că, dacă la Olimpiada de la Beijing gimnastele vor urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, el personal le va aştepta la scara avionului, în semn de respect pentru ce au făcut pentru România.
"Vreau să spun, fără nici un fel de maliţiozitate, preluând un tittlu din presă, că există viaţă şi după marii Bellu şi Bitang, cărora trebuie să le mulţumim", a mai spus Băsescu.
Şeful statului a ciocnit o cupă de şampanie cu tinerele gimnaste, care au avut în pahare şampanie fără alcool.
"Înţeleg că ar fi în neregulă să apăreţi în toată presa cu paharele în mână", a spus Băsescu râzând, în timp ce ciocnea cu gimnastele. "Ştiu că la voi era tradiţia cu tortul cu frişcă, să-l puneţi pe faţa antrenorului", a adăugat el.
Şeful statului a făcut o fotografie de grup cu toate gimnastele, dar s-a fotografiat şi cu fiecare în parte.
Gimnastele din România au câştigat cinci medalii la senioare, două de aur, două de argint şi una de bronz, în cadrul Campionatelor Europene care s-au încheiat, duminică, la Clermont-Ferrand. România a obţinut două medalii de aur, în concursul pe echipe, şi la sol, prin Sandra Raluca Izbaşa. Steliana Nistor a câştigat o medalie de argint la paralele, în timp ce Sandra Raluca Izbaşa s-a clasat pe locul doi la bârnă. Medalia de bronz la senioare a fost adusă de Anamaria Tămîrjan, la sol.
Echipa feminină a României a câştigat ultima oară titlul european în 2004, la Amsterdam. În 2006, la Volos, România a ocupat locul doi.