Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAp, că efectele reuniunii NATO de la Bucureşti "vizează lumea în următorii 20 de ani", spre deosebire de cele ale summit-ului Alianţei din 2006, de la Riga.
Băsescu a spus că summit-ul NATO de la Bucureşti a fost unul extrem de important.
El s-a referit la faptul că NATO a abordat, în documentul final, problema riscurilor asimterice din zona Mării Negre. Băsescu a enumerat printre riscurile asimetrice traficul de arme, de droguri şi de persoane, menţionând că acestea furnizează fonduri pentru terorism, fenomen care afectează în mod egal ţările din Alianţă şi state precum Federaţia Rusă.
"Vă mărturisesc, fără a încerca să exagerez, că, spre deosebire de summit-ul de la Riga, efectele acestui summit vizează lumea în următorii 20 de ani", a spus Băsescu.
Potrivit acestuia, NATO nu mai trebuie privită ca o structură strict militară, iar armatele statelor din Alianţă trebuie să facă faţă provocărilor de securitate specifice secolului 21.
La bilanţul MAp a participat şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, acesta primind, ca şi şeful statului, o diplomă de excelenţă pentru sprijinul acordat Armatei române în 2007, din partea revistei "Gândirea militară".