Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a declarat vineri liderilor NATO că este dispus la un compromis privind CFE, cu condiţia unor concesii occidentale, dar a acuzat statele NATO pentru dorinţa de a extinde Alianţa fără a lua ţine cont de interesele Rusiei, relatează AFP.
Putin le-a cerut liderilor NATO, şi în special preşedintelui american, George W. Bush, să pună capăt izolării Iranului, a declarat un oficial rus.
"A vorbit despre politica de extindere a NATO şi a spus că, din nefericire, Rusiei i se cere să privească acest proces, fără ca interesele Rusiei să fie luate în considerare", a adăugat oficialul citat.
"Nu se poate ca NATO să îşi garanteze securitatea pe seama securităţii altora", a mai spus el.