Fostul preşedinte Emil Constantinescu consideră că Traian Băsescu a prejudiciat grav interesele naţionale ale României prin declaraţiile cu privire la Tratatul cu Ucraina şi arată că, în 2006, ca şef al statului, acesta putea provoca renegocierea documentului, dar, prin acordul tacit, l-a reînnoit.
"Prin intervenţia sa necugetată, dl. Băsescu a prejudiciat grav interesul naţional al României, precum şi interesele Alianţei Nord-Atlantice, în preziua summit-ului acesteia la Bucureşti. Dl. Traian Băsescu a instrumentat în mod iresponsabil, din raţiuni electorale, o problemă de politică internaţională a României care îl depăşea, aducând astfel prejudicii interesului naţional pe care pretinde că-l slujeşte – din păcate, fără a-l înţelege în toată complexitatea lui", se arată într-un comunicat al biroului de presă al fostului preşedinte Constantinescu, remis, marţi, MEDIAFAX.
Fostul şef al statului a explicat că "deschiderea unui contencios între România şi Ucraina în momentul în care summit-ul NATO se pregăteşte să discute problema perspectivelor aderării Ucrainei la Alianţă este un semnal foarte îngrijorător cu privire la poziţia României în această controversată chestiune". El a menţionat că Băsescu, pentru a se răzbuna pe cei care îl critică, pare a susţine mai degrabă poziţia Federaţiei Ruse decât pe cea a Statelor Unite, al căror aliat fidel se pretinde.
"Acţionând intempestiv şi vehement, într-un moment în care, mai mult decât oricând, reacţiile mediului politic românesc sunt scrutate cu cea mai mare atenţie, dl. Traian Băsescu afişează public o conduită imprevizibilă şi o incompetenţă îngrijorătoare, care aduc atingere prestigiului României şi încrederii de care ţara noastră trebuia să se bucure în acest moment istoric", a mai spus Emil Constantinescu.
Constantinescu arată că Traian Băsescu a atacat Tratatul de bază între România şi Ucraina, semnat în iulie 1997, dovedind "necunoaşterea sau neînţelegerea prevederilor sale".
Referitor la afirmaţia lui Băsescu potrivit căreia a "răbdat" în tăcere vreme de 11 ani un Tratat cu care ar fi fost în dezacord, Constantinescu a spus că această afirmaţie "reprezintă o dovadă de laşitate şi duplicitate".
"La data negocierii şi încheierii Tratatului, domnia sa era vicepreşedinte al Partidului Democrat, care deţinea Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării şi preşedinţia Senatului României. Din toate aceste poziţii a aprobat în 1997 Tratatul cu Ucraina. Declaraţiile domnului Băsescu pun în evidenţă incompetenţa sa în domeniul politicii externe. Conform art. 27 din Tratatul de stat cu Ucraina, acesta era valabil timp de 10 ani. El se prelungea pe o nouă perioadă de 5 ani numai dacă niciuna din Părţile Contractante nu anunţau, cu un an înaintea expirării sale, intenţia de a-l denunţa. În 2006, în calitate de şef al statului român, dl. Traian Băsescu putea provoca renegocierea Tratatului cu Ucraina; prin acordul său tacit, domnia sa l-a reînnoit", a afirmat Constantinescu.
El a explicat că Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene, asemenea tratatelor similare încheiate în acea perioadă de Ucraina cu Polonia şi Germania, precum şi al Tratatului de bază dintre România şi Ungaria din 1996, dar şi că acest tratat a slujit şi continuă să slujească interesul naţional al României.
"Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina, căreia, prin art. 13 al tratatului, i se garantau drepturi identice cu cele ale minorităţilor din România şi, în mod specific, identice cu cele garantate de statul român prin tratatul cu Ungaria pentru minoritatea maghiară din ţara noastră, a consemnat dorinţa părţilor de a coopera în plan general, dar în mod special în regiunile de la frontiera ambelor state, inclusiv prin cerarea unor euro-regiuni transfrontaliere sau prin asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar şi a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei", a precizat fostul preşedinte.
El a menţionat că, fără aceste asigurări prevăzute în Tratatul cu Ucraina, integrarea României în structurile euro-atlantice şi europene nu ar fi fost niciodată luate în discuţie, adăugând că "alegaţiile domnului preşedinte Băsescu, după care tratatul cu Ucraina ar fi fost încheiat în condiţii «dictate de Kiev» sunt false".
"Ca membru al Guvernului României din momentul încheierii tratatului ştie prea bine că nu au existat niciun fel de presiuni. Aprecierea cu privire la arbitrajul Curţii de la Haga reprezintă o gravă eroare. Problemele litigioase privind delimitarea platoului continental şi delimitarea zonei economice din sud nu sunt consemnate în textul Tratatului ci în anexe. Recurgerea la arbitrajul unei instanţe internaţionale reprezinta unica alternativă care putea avantaja România, în condiţiile în care nu se ajungea la un acord cu Ucraina prin negocieri bilaterale, ulterioare semnării Tratatului. Domnul Traian Băsescu pune acum în discuţie neutralitatea acestei Curţi atunci când îi contestă competenţa recunoscută prin Tratat", a spus Emil Constantinescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că "mai devreme sau mai târziu va trebui să discutăm cinstit şi condiţiile în care politicieni români au semnat Tratatul cu Ucraina", precizând că "anumite zone" din document ar fi trebuit negociate altfel.
Referindu-se la faptul că României i s-a cerut, în 1996, când s-a pus problema intrării în NATO, să îşi rezolve problemele cu vecinii, Băsescu a spus că, la acel moment, Bucureştiul a exagerat în relaţia cu Ucraina.
"Îmi pare rău că am făcut această paranteză, dar am răbdat de prea mulţi ani obrăznicia unora care şi-au dat ţara pe nerăsuflate sau au lăsat interesul naţional după uşă când au semnat Tratatul cu Ucraina", a adăugat preşedintele, precizând că din cauza unor slăbiciuni în negocierea acelui tratat este România acum în ipostaza de a se adresa Curţii de la Haga.
Europarlamentarul PSD Adrian Severin, fost ministru de Externe, consideră că declaraţia făcut luni seară, la TVR, de către preşedintele Băsescu în legătură cu Tratatul cu Ucraina nu este doar "demagogică şi nefondată", ci şi "profund dăunătoare României".
Severin menţionează că în anul 2007 valabilitatea tratatului a expirat, astfel că Traian Băsescu avea posibilitatea să nu îl prelungească, dar a decis să nu facă acest lucru.