Preşedintele Traian Băsescu a fost implicat, duminică seară, într-un accident uşor de circulaţie, în apropiere de Parcul Cişmigiu, el prezentându-se singur la Poliţie pentru formalităţile în acest caz.
Băsescu s-a prezentat, duminică seară, la Secţia de poliţie de la Candiano Popescu, unde a stat aproximativ o oră, fiind însoţit de purtătorul său de cuvânt, Valeriu Turcan, şi de generalul de brigadă SPP, Cristian Creţu.
La ieşirea de la secţia de poliţie, Băsescu a precizat, pentru Realitatea TV, că se deplasa cu maşina pe bulevardul din faţa Primăriei Capitalei, se uita spre această clădire şi, într-un moment de neatenţie, a lovit un autoturism care a frânat în faţa sa.
"S-a întâmplat, am venit, am semnat procesul-verbal, am făcut testul etiloscop", a spus Băsescu.
El a precizat că a fost sancţionat cu trei puncte penalizare şi a primit o amendă de o sută de lei.
Şeful statului se afla singur în maşina pe care o conducea, aceasta nefiind avariată grav în urma accidentului.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei nu a putut fi contactat până la această oră, la fel ca şi purtătorul de cuvânt al SPP.