Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Brăila, că are ambiţia de a transforma România în a doua putere agricolă a Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tăriceanu, aflat la Brăila alături de ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, la conferinţa de promovare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală - regiunea sud-est, a spus că până în anul 2013 în agricultură vor putea fi utilizaţi 10 miliarde de euro, din care opt sunt fonduri europene. Potrivit premierului, aceste fonduri "vor putea schimba în bine faţa agriculturii româneşti şi a satelor".
El a spus că pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare trei măsuri principale, respectiv: modernizarea exploatărilor agricole, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi modernizarea satelor.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu face, vineri, o vizită în judeţul Brăila, urmând să meargă la Şantierul Naval.