Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că niciuna dintre acţiunile Guvernului Tăriceanu II nu se realizează fără acordul lui Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Orice mişcare pe care PNL o face este supervizată de PSD. Nimic nu se întâmplă în Guvernul României, nicio acţiune a acestuia nu se mişcă fără acordul explicit al preşedintelui de onoare Ion Iliescu. Dacă marii Brătieni ar şti că urmaşul lor, Călin Popescu Tăriceanu, este braţ la braţ cu comunistul Iliescu, care a participat, într-un fel sau altul, la condamnarea comunismului în anii '50, s-ar întoarce în mormânt. Liberalii nu au conştiinţa ideologiei de sine, aşa că îşi pot permite să se aşeze la masa tratativelor şi colaborării cu Ion Iliescu", a declarat Ioan Oltean.
Pe de altă parte, Ioan Oltean s-a declarat dispus ca, în Bistriţa-Năsăud, filiala judeţeană a PDL, pe care o conduce, să aibă relaţii de colaborare atât cu PNL, cât şi cu PSD.
"Noi am avut o relaţie bună cu PNL atât timp cât a fost preşedinte Sabin Ilieşi (actual prim-vicepreşedinte PDL - n.r). Regretabil că Ioan Turc (actualul lider PNL Bistriţa-Năsăud - n.r), după ce a obţinut funcţia de preşedinte judeţean, a încercat să rupă relaţiile de bună colaborare de-a lungul timpului şi să se aşeze şi el alături de comuniştii de la PSD. Noi am avut toată disponibilitatea de colaborare şi credem că PNL nu îşi poate avea locul decât alături de PDL, dar într-o combinaţie care să fie de comun acord acceptată", a spus Ioan Oltean.
Liderul PDL a adăugat că formaţiunea sa este dispusă să colaboreze cu PNL "în interesul judeţului" şi să aibă o relaţie care să permită constituirea structurilor judeţene "împreună, şi nu cu alte formaţiuuni de stânga”. Ioan Oltean a afirmat însă că nu a făcut nimic în sensul acestei colaborări, pentru că "a simţit" că PNL are "altă orientare, de stânga".
"Va trebui să gândim o modalitate în care vom putea colabora şi cap de listă sunt UDMR şi PNL", a declarat liderul PDL.
Ioan Oltean a adăugat că PDL poate colabora, pe plan local, cu orice formaţiune politică.
"Nu este exclusă nici colaborarea locală cu PSD atât timp cât putem conveni norme care vizează interesul general al judeţului. Există însă o viziune de campanie electorală a PSD care este incompatibilă cu felul nostru de a fi. Dacă PSD poate avea o atitudine normală şi civilizată, PDL este dispus la colaborare", a spus Ioan Oltean.
Într-o altă conferinţă de presă, preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a spus că nu are încredere în PDL.