Mircea Sandu, Adrian Mutu, Victor Piţurcă, Marius Lăcătuş, Gavril Balint, Ionuţ Lupescu şi Miodrag Belodedici se află printre personalităţile fotbalului românesc care vor fi decorate, marţi, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului va decora, marţi, la ora 18.00, la Cotroceni, personalităţi ale fotbalului românesc aparţinând generaţiilor anilor '60, '70, '80, '90 şi 2000, într-o ceremonie care ar fi trebuit să aibă loc, iniţial, la mijlocul lunii noiembrie 2007, şi care a fost amânată pentru primăvara lui 2008.
Potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, printre personalităţile care vor fi decorate către şeful statului, la propunerea FRF, se numără Gavril Balint, Mircea Sandu, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Ionuţ Lupescu, George Ogăraru, Adrian Mutu, Cristian Chivu, Ciprian Marica, Florentin Petre, Nicolae Dică, Bogdan Lobonţ.
Contactat, luni, de agenţia MEDIAFAX, consilierul de stat Gheorghe Angelescu, şeful Cancelariei Ordinelor de la Palatul Cotroceni, a precizat că vor fi decorate personalităţi ale fotbalului din generaţiile anilor '60, '70, '80, '90 şi 2000.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat pe 26 octombrie 2007 decretul pentru decorarea post-mortem a lui Nicolae Dobrin cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.
El a declarat, la finele lunii octombrie 2007, la B1TV, că după "drama cu Dobrin" i-a părut rău că nu a existat cineva care să-i ceară să îi decoreze pe cei rămaşi în viaţă dintre fotbaliştii români care au fost la Guadalajara. "Funcţia şi problemele pe care le ai te prind şi te duci cu activitatea de zi cu zi. Dar acum, când s-a întâmplat drama cu Dobrin, mi-a părut tare rău că n-a fost cineva să îmi spună «Măi omule, decorează pe cei care mai trăiesc din cei care au fost la Guadalajara»", a spus Băsescu.
Preşedinţia a programat, la mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, o ceremonie oficială la Palatul Cotroceni la care şeful statului urma să înmâneze distincţii de stat unor personalităţi care au marcat ultimele cinci decenii ale istoriei fotbalului românesc. Ceremonia a fost însă amânată, Federaţia Română de Fotbal (FRF) precizând, cu acea ocazie, că decizia a fost luată de comun acord cu Preşedinţia din cauza faptului că numărul persoanelor care urmau să fie decorate depăşea 120, iar timpul necesar întocmirii documentaţiei aferente a fost mult prea scurt.
"Datorită faptului că numărul persoanelor care urmau să fie decorate este de peste 120, iar timpul necesar întocmirii documentaţiei aferente e mult prea scurt, Federaţia Română de Fotbal şi Administraţia Prezidenţială au căzut de acord ca acest moment deosebit pentru cinci generaţii de jucători, antrenori şi oficiali (reprezentativi pentru anii ’60, ’70, ’80, ’90 şi 2000) să aibă loc în primăvara anului 2008", a motivat, la acea dată, FRF.
Personalităţi din lumea fotbalului, precum fostul selecţioner Emeric Ienei, au criticat, la vremea respectivă, decizia de amânare a ceremoniei de decorare, susţinând că motivaţia prezentată de FRF şi de Preşedinţie este puerilă.