AVAS a aplicat un tratament preferenţial firmei deţinute de Omar Hayssam la vânzarea Băneasa Voluntari, limitând accesul la informaţii pentru alţi investitori străini şi acceptând un preţ de trei ori mai mic, consideră Curtea de Conturi.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a cedat firmei siriene Ogharit Trading controlată de Omar Hayssam, în septembrie 2003, un pachet de acţiuni reprezentând 52,6% din capitalul social al firmei din Băneasa, pentru 3,1 milioane de dolari. Contractul de privatizare a fost reziliat doi ani mai târziu, întrucât investitorul nu a realizat investiţiile asumate.
La data încheierii contractului de privatizare, preşedinte al AVAS era Ovidiu Muşetescu.
Raportul Curţii de Conturi pe 2006, care cuprinde acţiunile de control derulate în 2007, relevă că, deşi la privatizarea societăţii Băneasa puteau participa investitori strategici interni şi externi, anunţul de vânzare a acţiunilor a fost publicat doar în ziare naţionale, fiind astfel limitat accesul la informaţii pentru investitori străini care nu aveau afaceri în România.
În etapa de evaluare şi selectare a cumpărătorului, AVAS a introdus un nou criteriu de precalificare prin care se solicita ca ofertantul, în calitate de acţionar/asociat majoritar, să nu fi înrăutăţit situaţia financiară a unei societăţi privatizate anterior.
În această etapă au depus oferte de cumpărare de către Ogharit Trading din Siria şi societatea comercială Tender împreună cu Data Tim, fiind selectată oferta firmei reprezentate de Omar Hayssam.
"La data selectării firmei Ogharit Trading, AVAS avea informaţii privind modul defectuos în care se derula contractul de privatizare a societăţii Foresta Nehoiu încheiat cu Omar Hayssam. Curtea de Conturi consideră că decizia AVAS de a selecta firma Ogharit din Siria pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni este pusă sub semnul întrebării. Cu toate că AVAS cunoştea situaţia societăţilor la care Omar Hayssam era acţionar, nu a acţionat în sensul excluderii acestuia de la negociere", se arată în raport.
În negocierile cu Ogharit Trading, AVAS a acceptat să acorde o serie de facilităţi care nu erau cuprinse în dosarul de prezentare, aplicând, conform documentului, un tratament preferenţial firmei controlate de Hayssam, iar cumpărătorul s-a angajat să plătească un preţ pe acţiune de trei ori mai mic decât oferta de cumpărare a AVAS. Firma se obliga să investească în societate aproape trei milioane euro, în timp ce statul îşi asuma obligaţii suplimentare fără ca volumul acestora să fie estimat prin contractul de privatizare.
AVAS s-a angajat prin contract să determine şi să participe la operaţiuni prin care cumpărătorul să obţină acţiuni suplimentare rezultate din conversia creanţei furnizorilor de utilităţi, iar societatea Băneasa să beneficieze de ajutoare de stat prin anularea, scutirea şi reeşalonarea unor obligaţii faţă de de bugetele publice şi terţi, în baza unor legi speciale de acordare. Obligaţiile asumate erau realizabile prin implicarea directă a Guvernului, Ministerului Finanţelor, precum şi a unor societăţi care nu au fost contactate în prealabil de AVAS.
Pentru terenul societăţii în suprafaţă de 131.101 metri pătraţi, evaluatorul, o firmă nou-înfiinţată, a stabilit un preţ de 15 dolari/mp, în condiţiile în care terenul este amplasat într-o zonă de interes major pe piaţa imobiliară. Diminuarea preţului a fost atunci justificată prin faptul că terenul este ocupat cu clădiri şi construcţii industriale, ceea ce necesită lucrări de reabilitare din punct de vedere al mediului.
Curtea de Conturi a considerat însă că evaluatorul a stabilit în mod arbitrar valoarea terenului la 15 dolari/mp, fără să aibă la bază date ale unor instituţii specializate privind reabilitarea suprafeţelor în cauză.
Contractul de privatizare pentru Băneasa Voluntari a fost reziliat în mai 2005, iar societatea a intrat în administrare specială un an mai târziu, preşedintele AVAS anunţând la acea dată că societatea va fi scoasă din nou la privatizare.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a informat MEDIAFAX, în luna ianuarie, că societatea Băneasa parcurge un program de restructurare prin organizarea pe centre de profit, vânzări de active şi mijloace fixe, reducerea numărului de personal, restructurarea obligaţiilor financiare şi valorificări de stocuri.
AVAS a mai arătat că în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Băneasa Voluntari din luna ianuarie a fost aprobată efectuarea unei expertize financiare pentru stabilirea existenţei unui eventual prejudiciu adus societăţii, ca urmare a anulării contractului de privatizare, urmând ca ulterior să fie prezentate concluziile şi stabilite măsuri în consecinţă.
Procurorii Parchetului instanţei supreme au început, în aprilie 2005, urmărirea penală împotriva lui Hayssam şi a mai multor funcţionari ai fostei Autorităţi penrtu Privatizare, pentru un eventual prejudiciu estimat la trei milioane euro rezultat din privatizarea societăţii Băneasa.
Omar Hayssam, judecat în România pentru terorism în legătură cu răpirea a trei jurnalişti români în Irak, a fost eliberat din închisoare de instanţa Curţii de Apel Bucureşti şi a părăsit ţara, fiind dat în urmărire internaţională.