Sindicaliştii de la Dacia Renault Piteşti susţin că noua ofertă salarială a administraţiei nu aduce nimic nou faţă de ultima, iar în aceste condiţii angajaţii uzinei continuă greva generală declanşată luni dimineaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Noua ofertă salarială este, de fapt, vechea ofertă, schimbată din loc în loc la formă, dar nu şi la fond. Practic, ei ne propun o creştere în medie cu 9 la sută per angajat, cu care noi nu suntem de acord. Probabil că vom fi daţi în judecată, dar vom contacta şi noi avocatul sindicatului şi vom confrunta probele în instanţă şi atunci o să vedeţi că noi nu minţim. Este o nemulţumire generală în societate, altfel nu ajungeam la grevă generală", a declarat Ion Iordache, viceliderul sindical de la Dacia Renault.
El a susţinut că afirmaţiile directorului de comunicare al societăţii, potrivit cărora doar 49 la sută dintre angajaţi au intrat grevă, sunt "minciuni", sindicatul având semnăturile a peste 79 la sută dintre cei 13.000 de angajaţi.
Iordache mai susţine că sindicatul este deschis în continuare negocierilor, însă până în prezent nu a fost contactat de nimeni din administraţia uzinei.
Liderul sindical a comentat şi scrisoarea deschisă trimisă la sfârşitul săptămânii trecute salariaţilor de la Dacia Renault de către directorul general Francois Fourmont, spunând că în document există "o frază de şantaj şi de ameninţare la adresă salariaţilor de la Dacia". "Aceste solicitări salariale ar pune în pericol creşterea sănătoasă a companiei şi viitorul Dacia, ţinând cont că în perspectiva anului 2010 noile uzine Renault din Maroc, India şi Rusia vor fi în măsură să producă Logan", se arăta în documentul citat. Iordache susţine că mulţi dintre angajaţii care au citit această scrisoare şi-au simiţit locurile de muncă ameninţate şi au înţeles că peste doi ani francezii vor muta fabrica din România.
În replică, directorul de comunicare de la Dacia Automobile, Liviu Ion, a spus că scrisoarea nu este o ameninţare, ci o informare a salariaţilor de la Dacia despre perspectivele companiei în următorii doi ani.
"Este o prezentare a societăţii bazată pe cifre, iar acolo nu se spune că uzina de la Piteşti se va muta în altă parte. Se spune clar că acceptarea acestor creşteri salariale, practic cu 70 la sută, poate pune în pericol creşterea sănătoasă a societăţii şi viitorul Dacia", a spus Liviu Ion.
Administraţia Dacia Piteşti oferă o creştere de 18,5 la sută pentru angajaţii cu salariul minim şi o majorare cu 12 la sută a salariului mediu brut, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, directorul de comunicare al Dacia Piteşti, Liviu Ion.
Ion a spus că administraţia nu poate acorda o majorare salarială de 550 de lei, asa cum au cerut sindicaliştii şi că adunând toate cererile salariale solicitate de sindicat s-ar ajunge la o creştere de peste 70 la sută, lucru care nu poate fi luat în calcul, în condiţiile în care Dacia are de recuperat în continuare pierderi de 61 de milioane de euro.
Potrivit sursei citate, patronatul oferă şi o primă pentru rezultatele anului 2007, echivalentă cu un salariu de bază individual acordat într-o singură tranşă, această primă fiind de minimum 1.020 de lei, dar şi prime de Paşte şi prime de vacanţe.
Liviu Ion a afirmat că în perioada 2000-2004 Dacia a avut pierderi de 363 milioane de euro şi totuşi, aproximativ în aceeaşi perioadă, au fost făcute investiţii de 800 de milioane de euro.
Sursa citată a spus că pentru relansarea uzinei au fost făcute eforturi deosebite, pentru ameliorarea condiţiilor de lucru fiind investiţi, în anul 2007, 4,6 milioane de euro.
Directorul de comunicare al Dacia Piteşti a mai spus că administraţia este deschisă permanent dialogului cu sindicatele, iar această disponibilitate a existat "si sâmbătă, şi duminică şi astăzi", patronatul aşteptându-i în continuare pe sindicalişti la negocieri.
Liviu Ion a adăugat că în prezent 49 la sută dintre angajaţii uzinei sunt în grevă generală, şi nu 80 la sută, aşa cum anunţaseră sindicaliştii şi a spus că nu are informaţii dacă administraţia va acţiona sau nu în judecată sindicatul pentru grevă.
Reprezentantul Dacia Renault nu a putut estima la cât se ridică pierderile produse societăţii prin această grevă, însă a spus că nu există întârzieri la livrări.
Angajaţii uzinei Dacia Renault din Piteşti au intrat în grevă generală pe termen nelimitat, luni dimineaţă, începând cu ora 7.00, după ce au eşuat negocierile purtate de sindicat cu patronatul fabricii privind majorările salariale. Potrivit viceliderului sindical Ion Iordache, toţi salariaţii din primul schimb sunt prezenţi la locurile de muncă, în secţiile unde îşi desfăşoară activitatea, dar nimeni nu lucrează.
Cele mai importante revendicări ale sindicaliştilor de la Dacia vizează majorarea de salariu cu 350 de lei începând cu 1 ianuarie 2008 şi cu 200 de lei începând cu 1 iunie 2008, participarea la profit cu o cotă de 5-10% din câştigul net al societăţii, mărirea primelor de Paşte şi de Crăciun şi a primei de vacanţă, majorarea primei pentru Ziua constructorului de maşini, acordată în luna septembrie, cu o valoare de 200 de lei, acordarea unor facilităţi pentru salariaţii care achiziţionează maşini sau piese Renault, în sensul unei reduceri de 15% la facturare.
Sindicaliştii mai solicită ca numărul contractelor de muncă pe perioadă determinată să nu depăşească 15% din numărul total de contracte, precum şi acordarea de sporuri pentru condiţii grele, zgomot şi unde magnetice, pentru Departamentul Caroserie şi Departamentul Presaj.
Peste patru mii de angajaţi ai Uzinei Dacia Renault din Piteşti s-au aflat, în 14 martie, în grevă de avertisment de două ore, muncitorii cerând în principal majorarea salariilor şi a primelor de Paşte şi de Crăciun.
Vânzările Dacia au urcat în primele două luni ale anului cu 62,6%, la 40.896 de vehicule, dintre care 38.711 au fost autoturisme şi 2.185 au fost vehicule comerciale uşoare, fiind cea mai mare rată de creştere în rândul brandurilor grupului Renault, a anunţat, joi, compania franceză, proprietarul producătorului român.
În cazul autoturismelor, vânzările au avansat cu 56,5%, de la 24.735 de unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul vehiculelor comerciale uşoare a crescut cu 427,8%, de la 414 unităţi. Dacia a scos din producţie, la finele anului 2006, modelul utilitar Pick-Up.
Ultimul vehicul fabricat de companie pe baza modelului Renault 12 a fost produs la începutul lunii decembrie 2006 şi a fost înlocuit la sfârşitul lunii ianuarie 2007 de noua autoutilitară derivată din modelul Logan, denumită VAN. Numărul de vehicule comercializate de Dacia în primele două luni ale anului reprezintă circa 10% din vânzările totale ale grupului Renault.
Ultima grevă generală la Dacia Piteşti, unde lucrează 13.000 de persoane, a avut loc în anul 2002 şi s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile.