Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, luni, pe site-ul oficial al FC Rapid, că dacă nu demisiona din funcţia de antrenor principal pierdea şi echipa, şi el, şi jucătorii, şi suporterii, precizând că a intenţionat să renunţe imediat după partida cu Universitatea Craiova.
"Decizia o luasem după jocul de la Craiova, dar venea meciul cu Steaua şi mi-am dorit foarte tare să câştig acest meci. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu toate că a apărut acest scandal care dovedeşte şi el că e imposibil să te pui contra curentului. Era corect să plec după jocul cu Steaua, dar a venit prea repede partida cu Buzăul şi am cedat rugăminţilor lui George Copos. A trecut şi asta şi mi-am dat seama că, dacă aş mai rămâne, pierde toată lumea: şi echipa, şi eu, si suporterii, toţi. Au venit şi declaraţiile făcute aseară de patron, care m-au convins definitiv", a spus Rendic, subliniind faptul că, de această dată, nu mai revine asupra demisiei.
Antrenorul a explicat că ura pe care un grup de suporteri a avut-o faţă de el a dăunat echipei în cele din urmă. "Nu vreau să acuz pe nimeni, nu doresc o polemică în plus, dar un lucru trebuie cunoscut: eu mi-am respectat jucătorii şi îi voi respecta în continuare. Sper ca, de aici încolo, să nu apară alte luări de poziţie care să nască polemici inutile, ce n-ar folosi nimănui. Îmi pare rău că lumea n-a înţeles că am venit să fac bine, să repetăm performanţele pe care le-am înregistrat şi ca jucător, şi ca antrenor. A fost prea multă ură din partea unui grup restrâns de suporteri, o ură pe care efectiv n-am înţeles-o şi care a dăunat, până la urmă, echipei în ansamblu", a menţionat tehnicianul.
Mircea Rednic a precizat că din cauza tensiunii din jurul echipei a făcut şi el anumite greşeli. "Dacă ar fi fost linişte, eu spun că puteam să fi acontat deja măcar locul doi până acum. Probabil că, într-o asemenea tensiune, am făcut şi eu greşeli, pentru care îmi asum responsabilitatea, dar numai o maşinărie ar fi putut rămâne imună la ceea ce întâmpla în jurul nostru", a adăugat Rednic.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, l-a criticat, duminică seara, în cadrul unei emisiuni sportive a postului Kanal D pe Mircea Rednic, spunând că acesta a greşit strategia din pauza competiţională. De asemenea, în opinia lui Copos, Rednic este vinovat de faptul că i-a pus pe lista de transferuri pe Mugurel Buga, Lucian Burdujan şi Marius Măldărăşanu, destabilizând astfel vestiarul echipei.
Antrenorul Mircea Rednic a preluat echipa Rapid la 9 octombrie 2007, după demisia tehnicianului italian Cristiano Bergodi. Acest al treilea mandat în funcţia de antrenor al formaţiei giuleştene a durat cinci luni şi două săptămâni.
Prima dată, Rednic a fost instalat antrenor la Rapid în anul 2000, imediat după retragerea din activitatea de jucător, el preluând atunci postul după plecarea lui Anghel Iordănescu. În acelaşi sezon, el a părăsit banca tehnică a echipei, după o victorie cu Oţelul Galaţi, scor 2-1. Rednic a revenit în Giuleşti un an mai târziu, şi a câştigat primul titlu ca antrenor, la finalul sezonului 2002 - 2003. La 6 decembrie 2003, Rednic a fost demis din funcţie de noul preşedinte al clubului Rapid, Ioan Becali, deşi echipa se afla în lupta pentru titlu, la jumătatea sezonului 2003-2004.
Rednic a fost foarte aproape de a fi numit la Rapid şi în august 2005, după ce patronul grupării giuleştene, George Copos, l-a demis pe Răzvan Lucescu. În timpul negocierilor, mai mulţi suporteri ai formaţiei "ab-vişinii" au protestat faţă de demiterea lui Lucescu şi l-au ameninţat pe fostul tehnician cu decapitarea în cazul în care se va întoarce la Rapid. Din cauza reacţiei negative a suporterilor, Copos a renunţat atunci să-l mai numească antrenor pe Rednic şi l-a reconfirmat în funcţie pe Răzvan Lucescu.
Mircea Rednic este cel mai titrat antrenor din istoria clubului Rapid, el câştigând un titlu (2003), o Cupă a României (2002) şi două Supercupe (2002 şi 2003).