Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că nu exclude convocarea unui Consiliu Naţional al partidului după summit-ul NATO, la care să se lanseze candidaţii la alegerile locale şi să se consolideze eventualele alianţe cu sindicatele sau cu alte partide de stânga.
Geoană a precizat că PSD nu poate accepta prelungirea perioadei de blocaj politic cu încă 6, 9 sau 12 luni. Geoană a mai arătat că PSD va analiza situaţia politică actuală, urmând ca după summit-ul NATO să vină cu un răspuns coerent şi consolidat în ceea ce priveşte rezolvarea acestei situaţii.
Întrebat dacă la eventualul Consiliu Naţional se va discuta şi despre depunerea unei moţiuni de cenzură, Geoană a precizat că moţiunea de cenzură nu s-ar constitui într-un motiv pentru convocarea Consiliului Naţional, dar a subliniat că acest instrument democratic nu a părăsit niciodată atenţia social-democraţilor.
În opinia lui Geoană, România nu îşi permite luxul unui blocaj politic, iar PSD va aştepta rezultatele alegerilor locale pentru a vedea care este raportul între forţele politice. Geoană a arătat că el consideră că PSD are o şansă mai bună dacă se va poziţiona împotriva puterii de dreapta, putere de dreapta din care fac parte atât Traian Băsescu, cât şi Călin Popescu Tăriceanu.
Mircea Geoană a spus că PSD trebuie să fie o forţă combativă, care să contrasteze din punct de vedere ideologic şi politic cu celelalte partide, aceasta fiind soluţia de a obţine un scor remarcabil la alegerile locale. Geoană a mai spus că PSD îşi propune să câştige alegerile locale şi a arătat că nu se poate spune că PSD militează în acest moment pentru depunerea unei moţiuni de cenzură.