Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, înfiinţarea PDL, respingând toate contestaţiile depuse la înregistrarea partidului.
Avocatul Valeriu Stoica, vicepreşedintele PDL, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins toate contestaţiile la decizia de admitere a înregistrării Partidului Democrat-Liberal ca formaţiune politică, decizia instanţei fiind irevocabilă.
În 8 februarie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de comasare prin absorbţie dintre PD devenit PDL şi Partidul Liberal Democrat (PLD).
Decizia a fost contestată de trei persoane şi un partid, respectiv Marin Bâtănoiu, Gigi Pană, Viorel Rânghilescu şi Partidul Solidarităţii Democrative pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună.
În 19 decembrie 2007, vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica şi secretarul executiv Elena Udrea au depus, la Registratura Tribunalului Bucureşti, documentele pentru înregistrarea PDL ca formaţiune politică.
Potrivit acţiunii, Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu înregistrarea documentelor privind schimbarea numelui Partidului Democrat în Partidul Democrat Liberal şi cu documentul de comasare prin absorbţie dintre noul PDL şi Partidul Liberal Democrat.
"Niciun fel de obiecţie nu ar putea fi adusă din acest punct de vedere. Este vorba de o simplă formalitate. S-au respectat legea partidelor politice, toate cerinţele juridice privind comasarea celor două partide şi cele privind respectarea modificării numelui, a statutului, a programului politic, a semnului electoral şi a semnului permanent", afirma atunci vicepreşedintele PDL.