Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că demisia lui Gheorghe Constantin din funcţia de preşedinte al CCA, anunţată pentru finalul sezonului, nu rezolvă nimic, şi că problema arbitrajului este directorul general al FRF, Ioan-Angelo Lupescu.
"Demisia domnului Constantin nu rezolvă cu nimic problema arbitrajului din România. Dânsul este un om de onoare, care n-a fost lăsat să muncească. Nu i-a fost dată autoritate şi responsabilitate. Aceste atribuţiuni i-au fost date însă unei persoane din federaţie care nu are nici cea mai mică legătură cu ce se întâmplă la LPF. Problema arbitrajului este Ionuţ Lupescu", a spus Copos.
Întrebat ce părere are despre faptul că Ioan-Angelo Lupescu l-a acuzat că "a legalizat şpaga în arbitraj", George Copos a răspuns: "Lupescu trăieşte pe altă lume, să-l lăsăm în pace".
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că se gândeşte serios să renunţe la această funcţie după încheierea acestei ediţii de campionat. "E posibil să renunţ la finalul campionatului, e o posibilitate pe care o iau în calcul. Nu vreau să comentez motivele, dar toate au o limită. Nu ştiu cine ar putea veni în loc, nu e problema mea. Deocamdată încă sunt eu, şi atât cât mai sunt, vreau să-mi duc treaba până la capăt", a spus Constantin. Gheorghe Constantin a fost numit preşedinte al CCA în decembrie 2005, înaintea sa funcţia fiind ocupată de Ion Crăciunescu.