Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, joi, că a existat o colaborare cu SUA atât la nivel de oameni, pregătire, cât şi în ceea ce priveşte echipamentul pentru organizarea summit-ului NATO de la Bucureşti, dar a precizat că nu este momentul potrivit pentru a oferi detalii.
Ministrul a răspuns astfel unor întrebări referitoare la cooperarea cu SUA pentru pregătirea summit-ului NATO, după ce site-ul Novinite.com a anunţat că aproximativ 500 de soldaţi americani şi 18 avioane militare urmează să sosească în Bulgaria, având ca misiune patrularea spaţiului aerian al Capitalei României în cursul summit-ului din perioada 2-4 aprilie.
Cioroianu a spus, de asemenea, că în perioada premergătoare summit-ului s-au purtat discuţii cu aliaţii pentru colaborare în ceea ce priveşte supravegherea aeriană, precum şi monitorizarea mişcărilor antiglobalizare şi anti-NATO.
Ministrul de Externe a susţinut că mişcările antiglobalizare şi cele anti-NATO sunt monitorizate.