Compania E.ON susţine că majorarea salarială oferită salariaţilor săi se situează peste rata inflaţiei, calculată de la ultima creştere din octombrie 2007, compania afirmând că este deschisă negocierilor şi că este dezamăgită de faptul că sindicaliştii au "escaladat conflictul".
"Creşterea salarială ar trebui să fie corelată cu performanţa individuală şi de grup şi cu respectarea indicatorilor de performanţă. Din acest motiv, în 2007 am alocat un fond de promovare pentru a răsplăti angajaţii cu rezultate bune", precizează compania într-un comunicat, remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
În anul 2007 creşterea salarială a fost de 23 la sută, la care s-au adăugat bonusuri de Crăciun şi de Paşte, potrivit companiei.
"Conştienţi de influenţa pe care o avem în economia ţării, tratăm aspectul salarial cu mare responsabilitate, considerând că managementul companiei a dovedit suficient faptul că suntem un partener social de încredere", se arată în comunicat.
Potrivit E.ON, ultima ofertă pe care administraţia a făcut-o reprezentanţilor sindicatului se situează peste rata inflaţiei, calculată de la ultima creştere din octombrie 2007. "Creşterea salarială ar trebui să fie corelată cu performanţa individuală şi de grup şi cu respectarea indicatorilor de performanţă. Din acest motiv, în 2007 am alocat un fond de promovare pentru a răsplăti angajaţii cu rezultate bune", după cum susţine admnistraţia.
În opinia companiei, angajaţii ar trebui să înţeleagă faptul că nu pot face o ofertă mai bună, deoarece Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) le limitează cheltuielile pe care le fac la capitolele investiţii, mentenanţa şi salariile. "Orice creştere salarială are un efect direct asupra consumatorului final, prin creşterea tarifelor. Este binecunoscut faptul că tarifele reglementate de către ANRE sunt la un nivel scăzut şi pentru a putea oferi o creştere salarială corespunzătoare, Autoritatea ar trebui să mărească tarifele la energie electrică", potrivit comunicatului E.ON.
La fel ca şi celelalte companii membre ale Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), conducerea E.ON spune că este deschisă în continuare la negocieri, într-un mod constructiv şi se declară dezamăgită de faptul că sindicatele nu au dorit continuarea negocierilor şi au "escaladat conflictul".
Conducerea E.ON speră că se va ajunge la o înţelegere reciprocă prin îmbinarea creşterii salariale solicitate cu performanţa în muncă.
Peste o sută de sindicalişti din energie au pichetat, miercuri la prânz, timp de două ore, sediul E.ON Moldova din Iaşi, în semn de protest faţă de refuzul patronatului de a le majora salariile cu 25 la sută.
Liderii sindicali din cadrul E.ON Moldova susţin că au purtat în mai multe rânduri discuţii cu administraţia, însă aceasta s-a arătat inflexibilă la cererile salariaţilor.
"Noi am propus o majorarea a lefurilor cu 25 la sută, iar conducerea ne-a oferit un procent cu mult mai mic, chiar sub rata inflaţiei", a declarat liderul de sindicat Cristian Munteanu, care a adăugat că soluţia avansată de patronat este inacceptabilă.
Conducerea E.ON Moldova susţine că este deschisă la negocieri şi că îi aşteaptă în continuare pe liderii sindicali la discuţii.
"Negocierile nu s-au oprit, însă decizia continuării discuţiilor aparţine liderilor sindicali. Sperăm să ajungem totuşi la o înţelegere amiabilă”, a declarat Georgeta Dicu, director de comunicare în cadrul E.ON Moldova.
Protestele angajaţilor de la E.ON vor continua joi şi vineri, tot cu acţiuni de pichetare a sediului firmei, liderii sindicali avertizând cu declanşarea unei greve de avertisment în perioada imediat următoare.
Energeticieni din opt judeţe au fost, luni, timp de două ore, în grevă de avertisment, asigurând doar o treime din activitate, principala nemulţumire a protestatarilor fiind legată de majorările salariale oferite de administraţii.
Energeticienii au decis declanşarea grevei de avertisment din cauză că nu au ajuns la un acord cu administraţiile acestor societăţi în privinţa majorărilor salariale. Aceştia cer o majorare salarială de 12 la sută într-o primă tranşă, iar administraţia oferă şapte procente.
Sindicaliştii ameninţă că dacă cererile lor privind în principal majorări salariale nu vor fi soluţionate, din 24 martie vor intra în grevă generală.
Conducerea Federaţiei Univers anunţa că între 19 şi 21 martie, în intervalul 12.00-14.00, sindicaliştii vor picheta sediul central al E.ON Moldova, pentru că nici cu reprezentanţii acestei companii nu s-au înţeles asupra creşterilor salariale.