Finanţatorul stelist Gigi Becali, care a afirmat că în urmă cu 7-8 ani a dat bani unui arbitru şi unui jucător advers ar putea fi încadrat la dare de mită sau la trafic de influenţă, în funcţie de probatoriul întocmit de organele de anchetă, au declarat, agenţiei MEDIAFAX, surse juridice din FRF.
"Parchetul sau DNA se pot sesiza din oficiu, în urma unei sesizări din presă sau a unei persoane care a fost lezată. În urma unui probatoriu se poate stabili încadrarea juridică a faptei. În mod normal, poate fi încadrat la mai multe articole din Codul Penal, dar contează să nu se fi prescris fapta. Poate fi acuzat de dare de mită sau de trafic de influenţă", au declarat sursele citate.
Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni seară, în cadrul unei emisiuni Fanatik Show, de la Telesport, că, în urmă cu 7 ani, la un meci cu FC Braşov, a dat bani unui arbitru pentru ca echipa sa să fie "arbitrată corect". "Am dat o dată la un arbitru, când am intrat în fotbal, ca să fiu arbitrat corect, 10 mii. Nu vă spun cine că şi aşa astăzi mi-a venit hârtie cu neînceperea urmăririi penale. Când am fost la Braşov, ne-a furat de ne-a rupt. Şi l-am întrebat pe ăla care a fost intermediarul şi a spus că i-au dat ăia mai mult. Şi i-am dat telefon şi i-am cerut banii înapoi. Tot aşa, acum 7-8 ani, i-am dat la un jucător ca să nu-şi apere şansele corect. Că nu are ce să-mi facă mie DNA-ul pentru că mi-a venit astăzi neîncepere urmăririi penale. Doar nu o să înceapă acum o altă anchetă. Că pot să spun că am glumit dacă e, dar v-am promis că vă spun nişte lucruri reale. Mă, şi a dat ăla un şut de la 40 de metri, a dat o ghiulea. Jucam cu Astra Ploieşti, a dat gol. Şi atunci am zis în viaţa mea nu mai îmi trebuie arbitru, eu joc corect", a spus Becali.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că fapta de a oferi bani unui arbitru şi unui jucător al unei echipe adverse de către finanţatorul stelist Gigi Becali nu se prescrie în plan sportiv şi cazul va fi sesizat Comisiei de Disciplină a FRF.
(19 mar 2008, 12:53:17