Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că la Botoşani s-a realizat prima înmatriculare a alianţei PNL-PSD, iar taxa pentru ascesta va fi plătită de cele două partide prin rezultatele pe care le vor obţine la alegeri.
"La Botoşani am văzut o nouă primă înmatriculare, a alianţei PNL-PSD. Taxa pentru înmatriculare o vor plăti politic prin rezultatele la locale", a spus Emil Boc.
El a susţinut că a remarcat şi "încercarea penibilă şi disperată" a PNL de a masca dependenţa de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi de PSD printr-o "presupusă alianţă" cu AP şi PNŢCD.
Boc a spus că, deşi democrat-liberalii au eliminat din Programul partidului interdicţia colaborării cu alte formaţiuni, PDL este "singur împotriva tuturor" la nivel local.
"Nu avem niciun fel de alianţă cu PSD, nu vom face niciun fel de alianţă cu PNL sau PSD", a mai susţinut liderul PDL.
Preşedintele PNL Botoşani, deputatul Liviu Câmpanu, a convocat, vineri, primarii şi viceprimarii PNL din judeţ şi a anunţat că, în câteva zile, va semna un protocol de colaborare la nivel local cu PSD şi susţine că are şi acceptul conducerii centrale pentru a face acest demers, pe care nu îl ţine secret.
"În urma discuţiilor pe care le-am avut în această săptămână cu o parte din membrii Biroului Politic Central, am luat decizia ca, la Botoşani, să semnăm un protocol de colaborare cu reprezentanţii Partidului Social Democrat", a spus Câmpanu.
El a arătat că această colaborare va avea mai multe direcţii, începând de la un pact de neagresiune între candidaţii celor două partide, până la susţinerea comună a candidaţilor intraţi în turul doi al alegerilor locale şi la formarea unor majorităţi în Consiliul Judeţean şi Consiliile locale.
"Sunt convins că Partidul Naţional Liberal, împreună cu Partidul Social Democrat vor obţine peste 75 la sută din voturile electoratului botoşănean", a spus Câmpanu.