România şi Bulgaria au stabilit ca martie 2011 să fie data aderării celor două state la Spaţiu Schengen, potrivit Declaraţiei comune formulată după întrevederea de duminică, de la Mamaia, a ministrului român de Interne Cristian David cu omologul său bulgar, Rumen Petkov.
Cooperarea la Marea Neagră, controlul comun al frontierei de pe Dunăre şi pregătirea aderării la Spaţiul Schengen - au fost temele abordate, duminică, de miniştrii Cristian David şi Rumen Petkov.
În ceea ce priveşte cooperarea la Marea Neagră, ministrul Cristian David a anunţat că în acest an va avea loc prima operaţiune comună la Marea Neagră, împreună cu FRONTEX, intitulată EUXINE, informează Biroul de presă al Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).
La operaţiune sunt invitate şi alte state membre care vor putea participa cu forţe şi mijloace navale. Durata unei astfel de misiuni de supraveghere şi intervenţie la Marea Neagră este între două şi cinci săptămâni.
"Pentru controlul comun al frontierei la Dunăre, cei doi miniştrii au convenit dezvoltarea Biroului de contact de la Giurgiu, care va deveni Centru, astfel încât să fie incluşi, alături de Poliţia de frontieră şi reprezentanţi ai Poliţiei şi Vămii", a precizat MIRA.
Colaborarea dintre cele două poliţii de frontieră în ceea ce înseamnă sistemul de supraveghere comun tip "tablă de şah" a fost apreciată, precum şi relaţiile dintre autorităţile poliţieneşti dintre cele două state, susţine MIRA.
"România şi Bulgaria trebuie să devină un model de cooperare, datorită acestei legături speciale", a declarat ministrul Cristian David.
Cei doi oficiali au hotărât întocmirea unui calendar de acţiuni comune în perspectiva demarării procesului de evaluare pentru Schengen, acesta urmând să fie finalizat la sfârşitul lunii iunie.
Conform Declaraţiei comune privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, cele două state şi-au propus ca dată ţintă a aderării, martie 2011, subliniază Biroul de presă al MIRA.
Vizita oficială a ministrului de interne bulgar în România s-a încheiat cu vizitarea Centrului Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române şi a Gării Maritime Constanţa.
În paralel, un grup de experţi alcătuit din reprezentanţi ai celor două ministere au discutat şi alte aspecte tehnice ale colaborării dintre structurile celor două instituţii.