Mijlocaşul Daniel Pancu a declarat că Rapid poate considera că a câştigat un punct în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-1, din etapa a XXIII-a a Ligii I, ţinând cont de faptul că în repriza secundă nu a pus probleme deloc adversarului, după eliminarea lui Vladimir Bozovici.
"Cred că astăzi am câştigat un punct. Am jucat împotriva unei echipe bune, pe un teren foarte prost şi cu un public ostil. N-am mai contat din momentul în care Bozovici a fost eliminat. A fost cam nervos încă de la început şi nu ştiu de ce. Suntem datori publicului şi va trebui să câştigăm meciul cu Steaua. Rednic rămâne la Rapid", a spus Pancu.
Portarul Dănuţ Coman a declarat că este bucuros că prin evoluţia sa bună a reuşit să ajute Rapidul să obţină un punct la Craiova. "Am întâlnit o echipă bună, pe un tren foarte greu, ne interesau cele trei puncte, dar am reuşit doar unul. Nu este importantă evoluţia mea, ci rezultatul. Eu mi-am făcut doar datoria, încerc la fiecare meci să ajut echipa să ne îndeplinim obiectivul. Sperăm să câştigăm cu Steaua, ne dorim prima victorie din acest retur în Giuleşti, sperăm să sărbătorim alături de suporteri", a spus Coman.
Coman a precizat că speră ca Mircea Rednic să rămână antrenorul Rapidului până la finalul sezonului. "Nu înţeleg de ce se discută de plecarea lui Rednic, e antrenorul echipei, ne simţim foarte bine cu el şi sper să terminăm campionatul în această formulă", a punctat Coman.
La plecarea delegaţiei rapidiste de la stadionul Extensiv, directorul tehnic al FC Rapid, Nicolae Manea, a urcat din greşeală în autocarul Universităţii Craiova. El a susţinut, însă, că a făcut-o pentru a-i felicita pe olteni pentru joc şi pentru rezultat.