Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor este nemulţumit de pauza legislativă de două săptămâni, care va fi luată pentru pregătirea summit-ului NATO, de îngrădirea accesului senatorilor la locul de muncă, dar şi de lipsa unor grupuri sanitare civilizate în Palatul Parlamentului în timpul summit-ului.
"Eu nu înţeleg măsura asta. Cine hotărăşte asta peste capul Parlamentului, care este prima instituţie democratică a unei ţări?", a spus Vadim Tudor, vineri, într-o conferinţă de presă.
"Prezumţia de nevinovăţie nu e bună. Ne consideră pe toţi terorişti?", a mai întrebat Vadim Tudor, care a adăugat că este "păcat că nu se lucrează atât timp" în Palatul Parlamentului, în condiţiile în care "ar fi multe lucruri de terminat până la vacanţa parlamentară".
Preşedintele PRM a avertizat, pe de altă parte, că vor fi probleme grave, cu ocazia summit-ului, cu toaletele din Palatul Parlamentului, menţionând că până acum nu a vrut să abordeze subiectul pentru că a considerat că este sub demnitatea sa. "Dar va fi sub demnitatea noastră, a tuturor, că ne vom face de râsul lumii", a arătat Vadim.
Liderul PRM a menţionat că în Palatul Parlamentului vor fi aduse o mie de toalete ecologice. "Cum e în Parcul Cişmigiu sau la Cimitirul Ghencea", a adăugat el.
"Parcă îl văd pe Bush, să se ia de mână cu Condoleezza Rice şi să se ducă la toaletă ecologică", a glumit senatorul.
Pe de altă parte, el a afirmat că va profita de perioada pe pauză legislativă pentru a face vizite în teritoriu, Vadim Tudor precizând că va vizita cel puţin zece judeţe, "măcar de sămânţă".