Partidul Conservator (PC) va merge la alegerile locale din acest an fără nicio alianţă electorală sau politică, o eventuală colaborare cu o altă formaţiune politică fiind luată în discuţie abia după cele două tururi de scrutin din luna iunie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezentă la Vaslui pentru a face o evaluare a activităţii filialei teritoriale, Daniela Popa, preşedintele PC din România, a subliniat că formaţiunea pe care o conduce trebuie ca la aceste alegeri locale să-şi evalueze propriii candidaţi la diferitele funcţii din administraţia locală.
"Nu vom face niciun fel de alianţă electorală sau politică pentru alegerile locale. Trebuie să vedem care este forţa noastră şi de aceea mergem cu propriii oameni, cu care vom acoperi cel puţin 85% din numărul localităţilor din ţară. Abia în turul doi vom da libertate filialelor locale să facă înţelegeri punctuale pentru a susţine diverşi candidaţi, dar cu negociere pentru posturile de viceprimari", a declarat Daniela Popa, preşedintele PC.
Liderul conservatorilor consideră că este prea devreme să se poată discuta despre anumite alianţe şi pentru alegerile generale.
"Echilibrele în politica actuală se schimbă de la o zi la alta, iar ceea ce este acum cu certitudine nu va fi în luna august. După alegerile locale din iunie, vom face o hartă la nivel naţional după care vom stabili cu ce partid facem o alianţă. De fapt, va fi o bază de plecare pentru strategia pe care o vom adopta la alegerile generale de la sfârşitul anului", consideră Daniela Popa.
Legat de o posibilă fuziune cu PNL, preşedintele PC spune că a auzit de această idee la fel ca toată lumea, adică de la televizor.
"Eu ştiu că astfel de propuneri se fac în scris, iar discuţiile se poartă cu preşedintele partidului cu care vrei să faci fuziunea. În nici un caz, PC nu-şi va pierde identitatea", a conchis Daniela Popa.