Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, este de părere că în următorii şapte ani nu vor exista factori care să facă imposibilă înregistrarea unei creşteri economice medii de 5-6% pe an, însă există riscurile unor greşeli majore de politică economică.
"Nu văd pentru următorii şapte ani, până la adoptarea euro, lipsa unui ingredient care să facă imposibilă o creştere economică de 5-6%, durabilă, însă văd pericolul populismului, văd riscurile unor greşeli economice majore. Împărtăşesc punctul de vedere conform căruia administrarea unei crize este mai uşoară decât administrarea succesului", a spus Isărescu, prezent la un seminar pe teme economice.
Produsul intern brut a urcat, anul trecut, la 404,7 miliarde lei, iar creşterea economică din 2007 s-a plasat la 6%, cu 1,9 puncte sub nivelul consemnat în 2006, de 7,9%.
Referindu-se la deficitul bugetar, Isărescu a readus în discuţie faptul că limita maximă permisă în Tratatul de la Maastricht, de 3% din PIB, trebuie înţeleasă în întreaga dinamică macroeconomică a unei ţări.
Guvernatorul BNR nu a detaliat greşelile de politică economică la care s-a referit.
În lunile februarie şi martie, Isărescu a avut o serie de întâlniri cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, temele discutate fiind politica fiscal-bugetară, corelarea politicilor macroeconomice şi indicatorii macroeconomici.
În cadrul seminarului de vineri, şeful ăncii centrale a reafirmat estimările privind creşterea economică aferentă acestui an, de 6%, adăugând că este de părere că nu ar trebui apăsat prea mult pe creşterea economică, în detrimentul echilibrului macroeconomic.
În acelaşi timp, guvernatorul a afirmat că BNR menţine un mesaj pozitiv în ceea ce priveşte inflaţia şi că aceasta va fi readusă spre ţintă în a doua jumătate a anului, printr-o serie de măsuri, inclusiv de politică monetară
"Mai important, este readucerea inflaţiei pe o pantă descendentă", a subliniat Isărescu.
În ceea ce priveşte deficitul de cont curent, guvernatorul este de părere că acesta este o problemă importantă a României, la concurenţă cu cea legată de absorbţia fondurilor europene.
Totodată, Isărescu s-a referit şi la intermedierea financiară (ponderea creditelor în PIB), arătând că România a ajuns "în pluton", la nivelul Poloniei, după ce în anul 2000 avea unul dintre cele mai reduse niveluri.
Pentru acest an, estimările guvernatorului BNR indică un avans al intermedierii de 25-30%, ritm mai puţin accelerat ca în 2007, însă baza de la care se porneşte fiind mai ridicată.
(14 mar 2008, 16:30:37