Premierul Tăriceanu le-a spus miniştrilor, în şedinţa de Guvern, că este dezamăgit de atitudinea "pur politicianistă" a preşedintelui Traian Băsescu în cazul taxei auto şi a apreciat că poziţia şefului satului afectează puternic negocierile Guvernului cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Premierul a avut, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, o scurtă intervenţie privind scrisoarea primită din partea preşedintelui pe tema taxei privind poluarea provenită de la autoturisme şi a respins afirmaţiile şefului statului conform cărora România ar fi încălcat, prin introducerea acestei taxe, Tratatul de aderare.
"Dacă România ar fi încălcat Tratatul de aderare, am fi fost sesizaţi de Comisia Europeană sau ar fi existat o decizie a Comisiei Europene sau a Curţii Europene de Justiţie în acest sens. Nu este cazul", a spus Tăriceanu.
El s-a declarat "extrem de dezamăgit" de atitudinea preşedintelui, apreciind că această afectează negocierile Guvernului cu reprezentanţii Comisiei Europene.
"Prin atitudinea pe care preşedintele o adoptă, negocierile premierului cu Comisia Europeană vor fi puternic afectate. În loc ca noi să fim solidari în ceea ce priveşte interesul României şi al românilor, exprimăm poziţii de acest fel. Demersul preşedintelui este pur politicianist şi de interes electoral", a afirmat premierul.
El a arătat că taxa pentru poluare este în interesul României şi că noua formulă de calcul va ţine cont de toate observaţiile primite şi va răspunde unor cerinţe majore, respectiv combaterea poluării, menţinerea locurilor de muncă în industria de profil din România, siguranţa traficului, necesitatea reducerii comerţului ilicit cu autovehicule second-hand.
"Nu cred că România are interesul să desconsidere factorul de poluare şi necesitatea protejarea sănătăţii oamenilor şi să devină cimitirul tuturor maşinilor uzate din Europa", a adăugat Tăriceanu.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, marţi, o scrisoare premierului Tăriceanu, în care îi cere să anuleze prin ordonanţă de urgenţă taxa auto, acuzându-l pe şeful Guvernului că prin aplicarea unor astfel de măsuri îi desconsideră pe români.
Băsescu precizează că este obligat să îi atragă atenţia că, în conformitate cu articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, între statele membre "sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect similar, în cazul de faţă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor şi autovehiculelor".
În replică, Tăriceanu a afirmat că Băsescu este în căutare de voturi ieftine şi nu a înţeles importanţa taxei auto, arătând că îi va solicita şefului statului să nu îi mai trimită scrisori, pe care oricum le vede la televizor.