Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, având în vedere că Legea votului uninominal este declarată constituţională de către Curtea Constituţională, şeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru o promulga.
"În momentul ăsta, mingea este în terenul lui Traian Băsescu. Nu mai are ce să se întâmple. Preşedintele va lua act de faptul că legea este constituţională şi are 20 de zile să o promulge", a afirmat Bodgan Olteanu.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea sentorilor PRM şi PC faţă de Legea votului uninominal, considerând-o drept neîntemeiată.