Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că autorităţile române ar trebui să solicite Uniunii Europene dezavuarea proiectelor de transport energetic concurente, care ocolesc unele state membre ale Uniunii, cum ar fi South Stream.
Şeful statului a spus că autorităţile române ar trebui să solicite Uniunii Europene sprijin clar pentru un proiect de infrastructură energetică, precum şi dezavuarea proiectelor de transport energetic concurente, care ocolesc unele state membre ale Uniunii, cum ar fi South Stream.
Pe de altă parte, preşedintele PSD a mai declarat că autorităţile de la Bucureşti ar trebui să ceară Uniunii Europene ca România să găzduiască Institutul european pentru Inovare şi Tehnologie, recent înfiinţat.
România este singurul stat din Uniunea Europeană implicat în proiectul Nabucco - de construcţie a unei conducte prin care să fie aduse gaze din zona Mării Caspice în Europa- care nu a fost cooptat şi în consorţiul concurent South Stream, promovat de Rusia, potrivit publicaţiei Eurasia Daily Monitor.
South Stream a atras, rând pe rând, toate statele UE membre ale consorţiului Nabucco, exceptând România, întrucât, după cinci ani de discuţii, Occidentul nu dispune de resursele de gaze şi fondurile necesare proiectului propriu, relatează Eurasia Daily Monitor, publicaţie deţinută de institutul american de cercetări Jamestown Foundation.
Conducta South Stream va traversa Marea Neagră spre Bulgaria şi va avea o ramificaţie în Ungaria către Austria, o alta la sud, către Grecia si Italia, şi o alta spre Serbia.
Până în prezent şi-au anunţat participarea la South Stream Rusia, Italia, Bulgaria, Ungaria şi Serbia, Grecia.
South Stream este principalul concurent al proiectului Nabucco, promovat de UE şi SUA.
Nabucco vizează să ofere o alternativă la reţeaua de transport rusă şi să permită exploatarea resurselor din zona Mării Caspice. Din consorţiul Nabucco fac parte Austria (OMV), Ungaria, (MOL), România (Transgaz), Bulgaria (Bulgargaz) şi Turcia (Botas), al şaselea partener fiind grupul german RWE.