Guvernul lucrează la ultimele modificări privind taxa auto după ce Comisia Europeană a solicitat ca noul sistem de calcul, corelat cu emisiile de carbon, să fie din nou revizuit prin introducerea criteriului CO2 şi pentru maşinile Euro 3, nu doar pentru autovehicule Euro 4, cum a propus Executivul.
Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE), în urmă cu trei săptămâni, o nouă scrisoare privind taxa de poluare auto, în care a fost prezentată o formulă de calcul corelată cu emisiile de carbon.
Executivul a propus ca taxa auto să fie calculată diferenţiat, în funcţie de emisiile CO2 pentru maşinile Euro 4, iar pentru celelalte autovehicule să fie aplicată actuala formulă - conform normei de poluare, dată de emisiile de noxe şi cilindree -, însă cu o creştere sensibilă a sumelor faţă de proiectul lansat în dezbatere în luna ianuarie.
Propunerea de taxare pe baza emisiilor de CO2 la autovehiculele Euro 4 s-a bazat pe faptul că acestea sunt singurele maşini care au înscrise în documentele de identificare emisiile de dioxid de carbon exprimate în grame pe kilometru.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Comisiei Europene au negociat în ultimele două săptămâni asupra acestei formule, iar experţii europeni au cerut ca taxa să fie calculată în funcţie de emisiile de CO2 şi pentru maşinile Euro 3. Solicitarea Comisiei ridică o serie de probleme autorităţilor deoarece nu pentru toate autovehiculele de tip Euro 3 este inclus în cartea tehnică nivelul emisiilor de dioxid de carbon, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
"Guvernul încearcă acum să clarifice din punct de vedere tehnic soluţia prin care taxa pentru maşinile Euro 3, fără nivelul emisiilor de CO2 inclus în cartea tehnică, să fie totuşi calculată pe baza acestor emisii. Ordonanţa este definitivată, dar se lucrează încă la ultimele modificări ale anexei", au afirmat sursele citate.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la sfârşitul lunii februarie, că noua formulă de calcul a taxei auto va fi aprobată după ce Guvernul va primi un răspuns din partea Comisiei Europene la propunerea trimisă, din care să rezulte că aceasta este compatibilă cu normele UE.
El a evitat atunci să avanseze un termen până la care să fie adoptată taxa de poluare auto, precizând doar că speră ca aceasta să fie aprobată "repede".
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, marţi, o scrisoare premierului Tăriceanu, în care îi cere să anuleze prin ordonanţă de urgenţă taxa auto, acuzându-l pe şeful Guvernului că prin aplicarea unor astfel de măsuri îi desconsideră pe români.
Băsescu precizează că este obligat să îi atragă atenţia că, în conformitate cu articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, între statele membre "sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect similar, în cazul de faţă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor şi autovehiculelor".
În replică, Tăriceanu a afirmat că Băsescu este în căutare de voturi ieftine şi nu a înţeles importanţa taxei auto, arătând că îi va solicita şefului statului să nu îi mai trimită scrisori, pe care oricum le vede la televizor.