Antrenorul Ionuţ Popa nu poate conta pe şase jucători la meciul pe care echipa Poli Iaşi îl va disputa în deplasare, vineri, de la ora 19.00, cu formaţia Farul Constanţa, în cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele clubului ieşean, Sorin Boca, a declarat, marţi, că jucătorii Leonard Naidin, Bogdan Straton, Paul Tincu sunt accidentaţi, iar Cornel Buta este suspendat.
"În continuare ne confruntăm cu probleme de lot. Astfel, Cornel Buta va lipsi pentru meciul cu Farul Constanţa deoarece este suspendat, el primind un cartonaş galben în partida de duminică, de pe teren propriu, cu Cheahlăul. Acestuia i se adaugă o listă de mai mulţi jucători accidentaţi. Lui Leonard Naidin, care este plecat de câteva zile la Belgrad, la o clinică de specialitate, i s-a alăturat acum şi Bogdan Straton, pentru un consult mai amănunţit. În plus, Paul Tincu a fost plecat zilele trecute la Bucureşti pentru a efectua un nou RMN la clinica doctorului Pompiliu Popescu. Din câte am înţeles, el are nevoie de cel puţin încă două săptămâni de pauză. Sper ca în cel mai scurt timp problemele acestor jucători să fie rezolvate şi să revină cât mai rapid deoarece avem un program foarte dificil, cu multe etape intermediare, în care ne vor lipsi probabil şi alţi fotbalişti, din cauza oboselii şi a suspendărilor", a spus Boca.
Oficialul ieşean a menţionat că pe lângă aceşti jucători, nici Adrian Ilie şi nici Alexandru Leucuţa nu sunt complet refăcuţi şi au şanse minime de a prinde lotul pentru partida de vineri. "La lista cu jucători accidentaţi îi putem adăuga şi pe Alexandru Leucuţa şi Adrian Ilie, jucători care nu s-au refăcut complet şi au şanse minime de a prinde lotul de 18 pentru partida cu Farul Constanţa", a explicat Sorin Boca.