Federaţia Educaţiei Naţionale cere ministrului Cristian Adomniţei să îşi dea demisia
Marţi, 11 Martie 2008 (14:03:03)
Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) îi cere ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, să îşi prezinte demisia, ca urmare a deciziei PNL de a-l nominaliza drept candidat al partidului la Primăria Municipiului Iaşi.
"Domnul ministru şi-a început campania electorală de două luni. În acest timp, Adomniţei a fost în fiecare week-end în vizită de lucru în municipiul Iaşi, ocazie cu care a vizitat şcolile şi universităţile din capitala Moldovei. Ţinând cont de faptul că ministrul Educaţiei a acceptat să candideze din partea PNL la Primăria Iaşi, ar fi moral să îşi prezinte demisia din funcţia pe care o deţine la ora actuală. Nu este etic să implice Educaţia şi nici să-i consume fondurile în campania sa electorală. În condiţiile în care nu va demisiona până la sfârşitul acestei săptămâni, îi vom cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să îl demită", susţine preşedintele FEN, Cătălin Croitoru, într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Vizualizări articol: 630 | | Notează articolul: Federaţia Educaţiei Naţionale cere ministrului Cristian Adomniţei să îşi dea demisia0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.