Comisarul european pentru Politici Regionale, Danuta Hubner, a declarat, într-un interviu acordat reţelei Euractiv, că autorităţile române trebuie să acorde atenţie protecţiei mediului dar şi construirii de drumuri, dacă doresc să dezvolte turismul.
Comisarul european pentru Politici Regionale, Danuta Hubner, a declarat, în interviul publicat pe site-ul Euractiv, că în cazul României, ca şi în cazul altor state membre, există necesitatea unei bune administrări.
"Politica de coeziune europeană nu poate fi complet şi eficient implementată decât printr-un nivel calitativ ridicat al administrării naţionale, regionale şi locale, existând destui oameni care sunt foarte bine plătiţi pentru a rămâne în sectorul public. Alcătuirea unei asemenea echipe administrative puternice va rămâne pentru România o provocare a următorilor ani", a explicat Hubner.
Comisarul european a menţionat însă şi importanţa calităţii proiectelor, "care nu reprezintă o simplă listă de cumpărături, ci o strategie de dezvoltare la nivel naţional, regional sau pentru fiecare cetăţean".
"Am discutat dintotdeauna, inclusiv cu Guvernul României, despre proiecte calitative, care fac parte dintr-o strategie de dezvoltare mai cuprinzătoare, iar faptul că acestea au fost adoptate nu este o simplă întâmplare", a explicat oficialul european.
Danuta Hubner a explicat de asemenea că respectarea legilor, mai ales a celor cu privire la achiziţiile publice, controlul financiar şi mediu, reprezintă o "condiţie obligatorie". În opinia comisarului european, evaluarea de impact asupra mediului este foarte importantă mai ales în România, ale cărei bogăţii se datorează mediului său.
"În concluzie, dacă doriţi să beneficiaţi de dezvoltare turistică, va trebui sa vă îngrijiţi şi de mediu. Iar apoi va mai trebui să construiţi drumuri. România are nevoie de drumuri noi şi, înainte de asta, este necesară intotdeauna o evaluare a impactului asupra mediului. Aceasta va fi o provocare, întrucât procesul poate fi încetinit din cauza faptului că nu putem adopta proiecte fără evaluarea impactului asupra mediului, de exemplu în sectorul transportului", a spus Hubner.
Oficialul european a mai spus că, în prezent, în Europa are loc un proces de descentralizare, prin care cresc investiţiile publice la nivel local sau regional, ceea ce impune o bună integrare a politicii regionale în priorităţile naţionale. Pe de alt parte, Hubner şi-a exprimat speranţa că autorităţile regionale şi locale vor participa la discuţiile la nivel european despre viitorul politicii regionale.