Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a semnat, luni, un ordin prin care se vor scuti de taxa onorariului notarului public persoanele care vor fi despăgubite pentru depozitele constituite la CEC înainte de revoluţia din 1989 pentru a-şi achiziţiona autoturisme.
Potrivit ordinului semnat de ministrul Justiţiei, "declaraţiile şi procurile necesare obţinerii despăgubirilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 156 din data de 10 decembrie 2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni în vederea achiziţionării de autoturisme, sunt scutite de plata onorariului notarului public", informează Biroul de presă al Ministerului Justiţiei (MJ).
Ordinul a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial al României, precizează sursa citată.
"Ministrul Predoiu a avut, de asemenea, şi o întrevedere cu preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu, în cadrul căreia au fost discutate şi o serie de aspecte privind activitatea uniunii, precum şi proiectele avute în vedere pentru perioada următoare", informează MJ.