Noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu a exclus faptul că este perfectibilă Ordonanţa de Urgenţă privind Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a fost adoptată miercuri de Guvern.
"Proiectul a încercat să rezolve obiecţiunile de constituţionalitate ridicate de Curtea Constituţională. Şi ieri (miercuri - n.r.), în Guvern, a existat un larg consens în legătură cu proiectul şi de aceea a şi fost adoptat", a spus Predoiu, după şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de joi.
Întrebat dacă ar avea amendamente asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, Predoiu a spus că "orice lucrare omenească e perfectibilă în principiu, cu atât mai mult o lege făcută destul de repede".
"Dar eu cred că - aşa cât am avut timp în cele două zile să evaluez această problemă - pentru moment este cel puţin o soluţie care a rezolvat o problemă delicată", a susţinut noul ministru al Justiţiei.
Totodată, Predoiu a subliniat că proiectul va fi în final dezbătut în Parlament, iar atunci şi Ministerul Justiţiei îşi va exprima un punct de vedere.
Pus să-şi exprime punctul de vedere cu privire la acţiunea în regres împotriva magistraţilor, Cătălin Predoiu a arătat că sunt o serie de probleme pe agenda Ministerului Justiţiei care necesită o evaluare foarte atentă, una dintre acestea fiind şi acest lucru.
"Nu vreau să mă eschivez să vă dau un răspuns, dar nu pot în poziţia pe care o am să lansez un răspuns pripit. După ce vom face o evaluare a tuturor acestor probleme şi vom putea oferi un răspuns competent şi chibzuit, vom convoca o conferimţă de presă la care vom aborda toate chestiunile la care putem avansa o strategie, o părere sau chiar mai mult, o serie de acţiuni deja întreprinse", a declarat Cătălin Predoiu.
Totodată, ministrul a spus că discuţiile din cadrul şedinţei CSM s-au desfăşurat "într-o manieră colegială, constructivă şi responsabilă".
Majoritatea membrilor CSM au fost de încântaţi de faptul noul ministru al Justiţiei cunoştea temele şedinţei de joi a Consiliului.
Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, noul cadru de organizare a CNSAS, documentul fiind introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei la insistenţele noului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.