Înaltpreasfinţitul Teofan este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, el fiind votat, miercuri seară, de 32 de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Contracandidatul său în turul doi de scrutin - Preasfinţitul Casian - a primit 13 voturi.
Pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei au candidat Preasfinţitul Ioan al Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Casian al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Olteniei, şi Preasfinţitul Calinic Botoşeneanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În urma primului tur de scrutin, IPS Teofan a primit 20 de voturi, PS Casian - 16, PS Ioan - şapte, iar PS Calinic două voturi.
Pentru că în primul tur de scrutin niciunul din cei patru candidaţi nu a obţinut jumătate plus unu din voturile membrilor Sfântului Sinod al BOR, a fost organizat al doilea tur, în care au candidat doar IPS Teofan şi PS Casian.
Rezultatul alegerii vor fi consemnate într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate de cei 45 de membri ai Sfântului Sinod.
Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.