Premeirul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Galaţi, că o eventuală moţiune de cenzură la adresa Guvernului trebuie să fie urmare a unei analize serioase deoarece un astfel de demers nu trebuie făcut "cum ai aprinde o ţigară", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele PNL a declarat că e dreptul partidelor de opoziţie să formuleze moţiuni de cenzură, dar acestea ar trebui să fie făcute cu seriozitate.
"Printre instrumentele democratice ale partidelor aflate în opoziţie, angajate în lupta parlamentară, se găseşte şi moţiunea de cenzură. Când cred ei de cuviinţă, pot s-o utilizeze. Sigur că lucrul ăsta nu se face ca şi cum ţi-ai aprinde o ţigară. O moţiune de cenzură trebuie să aibă un obiectiv bine definit, să urmărească un obiectiv politic, să ţină cont de o conjunctură şi aşa mai departe. Dacă vor hotărî aşa ceva, iau în calcul toate aceste elemente. E dreptul lor să o facă", a răspuns Tăriceanu.
Membrii Consiliului Naţional al PSD întruniţi, astăzi, la Bucureşti, vor discuta despre oportunitatea depunerii unei moţiuni de cenzură.