Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, joi, că nu poate conta pe cinci jucători pentru meciul cu Steaua, programat duminică, de la ora 20.30, în etapa a XX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am ceva probleme la nivelul lotului pentru meciul cu Steaua. Iosif Kalai şi Ciprian Milea sunt suspendaţi. Acestora li se adaugă încă trei jucători care nu vor putea evolua duminică. Este vorba de Svetozar Mijin şi Paul Tincu, nerefăcuţi după nişte accidentări, şi Bogdan Straton, care s-a accidentat recent. Nici Naidin nu ştiu dacă poate duce un meci întreg, având în vedere că de-abia şi-a reluat pregătirea", a spus Popa.
Tehnicianul ieşenilor a precizat că jucătorii săi sunt marcaţi de suspiciunile de blat apărute înaintea acestui meci. "De parcă nu era de ajuns că mă confrunt cu probleme de lot, acum trebuie să rezolv şi problema moralului. Jucătorii sunt marcaţi după ce s-a spus. Cum e posibil aşa ceva? E clar că cineva are interesul să ne destabilizeze", a adăugat el.
Partida Poli Iaşi - Steaua Bucurepti, din etapa a XX-a a Ligii I, se va disputa, duminică, de la ora 20.30.