Persoanele cu venituri lunare reduse, de până la 615 lei, şi care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei vor primi lunar, în intervalul februarie-martie 2008 şi noiembrie-decembrie 2008, un ajutor financiar cuprins între 10 lei şi 100 lei, în funcţie de venit, pentru plata facturilor.
Persoanele cu venituri lunare reduse, de până la 480 lei, şi care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei vor primi lunar, în intervalul februarie-martie 2008 şi noiembrie-decembrie 2008, un ajutor financiar cuprins între 20 lei şi 100 lei, în funcţie de venit, pentru plata facturilor.
O sumă de 100 lei va fi acordată familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure este de până la 155 lei, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate, miercuri, de Guvern.
Familiile şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar se situează între 155,1-210 lei vor primi 70 lei, iar pentru familiile şi persoanele singure cu un venit net mediu lunar între 210,1-260 lei a fost decis un ajutor lunar de 60 lei.
Cuantumul ajutorului financiar lunar scade proporţional cu nivelul venitului mediu al familiei.
Astfel, pentru familiile şi persoanelor singure cu un venit net mediu lunar între 260,1-310 lei va fi acordat un ajutor financiar de 45 lei, iar pentru familiile şi persoanele singure cu un venit net mediu lunar între 310,1-355 lei va fi alocată o sumă de 30 lei, conform unui comunicat al Guvernului.
Pentru un venit net mediu lunar între 355,1-425 lei, suma ajutorului va fi de 25 lei, iar pentru familiile şi persoanele singure al căror venit net mediu lunar se situează între 425,1-480 lei va fi acordat un ajutor de 20 lei.
Ulterior, Guvernul a anunţat, printr-un nou comunicat, că grila de acordare a ajutoarelor este extinsă până la familiile cu venituri de până la 615 lei.
Grila prevede astfel acordarea de ajutoare şi pentru familiile şi persoanele singure al căror venit net mediu lunar se situează între 480,1-540 lei, în cuantum de 15 lei, precum şi pentru familii şi persoane singure cu un venit net mediu lunar între 540,1-615 lei, în cuantum de 10 lei.
De acest ajutor vor beneficia aproximativ 850.000 de familii şi persoane singure.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat, la sfârşitul lunii ianuarie, că Guvernul va suplimenta fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse pentru plata facturii la gazele naturale, a căror preţ a fost majorat cu 8,5% începând cu 1 februarie.
Preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost majorat la 1 februarie cu 8,5%, din cauza majorării preţului gazelor importate şi a ajustării tarifelor de distribuţie.
Autoritatea naţională de Reglementare în domeniul Energiei a anunţat că sumele suplimentare care vor fi obţinute de producătorii de gaze în urma majorării, vor fi direcţionate către un fond social de gaze.
Înfiinţarea unui astfel de fond este un subiect discutat de autorităţi cu reprezentanţii companiilor din sectorul de gaze de peste un an.
Petrom şi Romgaz sunt cei mai mari producători de gaze naturale din România. Ambele companii au o producţie de circa şase miliarde de metri cubi fiecare, ceea ce acoperă aproximativ două treimi din consumul naţional. Aproximativ o treime din consum este acoperit cu gaze din import.