Taxa auto va fi calculată diferenţiat, în funcţie de emisiile CO2 pentru maşinile Euro4, iar pentru celelalte autovehicule va fi aplicată actuala formulă - conform normei de poluare, dată de emisiile de noxe şi cilindree -, însă sumele vor creşte sensibil faţă de propunerea aflate în dezbatere.
Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să trimită Comisiei Europene o nouă scrisoare privind taxa de poluare auto, în care va fi prezentată o altă formulă de calcul a taxei, corelată cu emisiile de carbon, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
"Va fi trimis un document conţinând noile principii de calcul a taxei auto", au afirmat sursele citate.
Totodată, Executivul a aprobat un memorandum prin care redefineşte modalitatea de calcul a taxei de poluare auto.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat, marţi, că va prezenta Guvernului, în şedinţa de miercuri, împreună cu ministrul Mediului, un nou memorandum privind taxa auto, care va lua în considerare recomandările Parlamentului, şi că ordonanţa de introducere a taxei va fi adoptată până la sfârşitul lunii.
El a menţionat că nu se pune problema returnării banilor către cei care au plătit deja taxa, în cazul în care actul normativ va avea acordul oficialilor de la Bruxelles, iar procedura de infrigement va fi suspendată. Totodată, Vosganian a admis posibilitatea returnării unor diferenţe, asupra cărora s-a pronunţat instanţa, situaţie întâlnită în Ungaria.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, tot marţi, că Guvernul va lua în considerare elementele incluse în moţiunea simplă adoptată de Camera Deputaţilor referitoare la taxa auto şi va prezenta o nouă propunere privind formula de calcul, acuzând totodată PDL de un discurs demagogic şi populist.
El a amintit că Executivul va propune în dezbatere, în perioada imediat următoare, o nouă taxă de poluare auto, corelată cu emisiile de carbon.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, moţiunea simplă "Anulaţi taxa de primă înmatriculare", cu 158 de voturi "pentru", 89 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a arătat că prevederile moţiunii nu sunt obligatorii pentru Guvern şi că acesta poate să preia ceea ce consideră necesar din textul documentului.
După adoptarea moţiunii, Vosganian a spus că că dezbaterea pe această temă a fost utilă, dar şi că procedura a fost inutilă, având în vedere că Guvernul oricum intenţiona să modifice taxa.
Guvernul ia în calcul ajustarea legislaţiei prin majorarea taxei de poluare auto pentru maşini foarte vechi, cu motor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, şi modificarea sumei pentru maşini noi, pe un sistem în care emisia de dioxid de carbon va reprezenta criteriul principal de calcul şi care va fi prezentat Comisiei Europene sub forma unei noi scrisori, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.
"Este posibilă şi o ajustare a grilei de reducere a taxei raportat la vechimea maşinii, de la 0-95%, cotă inclusă în proiectul aflat deja în dezbatere, la 0-90% sau chiar mai puţin", au afirmat sursele citate.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile a anunţat, luni, că susţine propunerea ca taxa auto să fie aplicată în funcţie de emisiile de dioxid de carbon şi de norma de poluare.