Nouă pugilişti români vor încerca să îşi asigure prezenţa la Jocurile Olimpice de la Beijing în primul turneu preolimpic de calificare programat în localitatea italiană Roseto degli Abruzzi, din apropiere de Pescara, în perioada 25 februarie - 1 martie.
Cei nouă pugilişti români care vor pleca, duminică, în Italia, sunt următorii: Iulius Poczo (categoria 51 kg), Marius Niculescu (54 kg), Vasile Sandu (57 kg), Georgian Popescu (60 kg), Ionuţ Gheorghe (64 kg), Radu Zarif (75 kg), Constantin Bejenaru (81 kg), Adrian Ciobanu (91 kg) şi Răzvan Cojanu (+91 kg).
Antrenorul federal Valentin Vrânceanu spune că cele mai mari şanse să obţină calificarea la JO-2008 le are Ionuţ Gheorghe. "Sportivul cu şanse reale de calificare este Ionuţ Gheorghe, dar ar mai putea să obţină biletul pentru Beijing şi Constantin Bejenaru, Răzvan Cojanu sau Iulius Poczo. De altfel, cei patru pugilişti sunt sigurii finanţaţi de federaţie pentru acest turneu, restul participând pe banii cluburilor la care sunt legitimaţi", a precizat Vrânceanu.
Pentru a obţine calificarea la JO, sportivii români de la categoriile 51 kg, 60 kg, 64 kg, 81 kg, 91 kg, +91 kg trebuie să ajungă în finală la turneul din Italia, în timp ce cei de la 54 kg, 57 kg şi 75 kg trebuie să ocupe unul dintre primele trei locuri. Deşi în mod normal la box nu se organizează finala mică, între învinşii din semifinale, de această dată, la categoriile la care sunt câte trei locuri pentru JO, se vor disputa meciuri pentru locul trei.
Ultima şansă de calificare la JO-2008 pentru pugiliştii din Europa o reprezintă turneul preolimpic de la Atena (Grecia), programat în perioada 7-14 aprilie. La Atena vor fi câte trei locuri la categoriile 51 kg, 54 kg şi 75 kg, în timp ce la 57 kg, 60 kg, 64 kg, 81 kg, 91 kg şi +91 kg vor fi câte două locuri pentru JO.