Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) va acorda, în acest an, burse şi granturi de studiu în străinătate în valoare toatală de 300.000 de lei, prima sesiune de finanţare prin intermediul Fondului Naţional de Mobilitate urmând să fie organizată pe 28 februarie.
Suma de 300.000 de lei va fi distribuită în patru sesiuni de selecţie organizate în acest an de MCC: 28 februarie, 15 aprilie, 15 iulie şi 15 octombrie, potrivit secretarului general al Ministerului, Virgil Niţulescu.
Fiecare sesiune va avea un buget de 75.000 de lei. Sumele şi sesiunile de concurs au fost stabilite prin Ordin al ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.
Banii vor fi alocaţi în urma unor sesiuni de concurs organizate de MCC. Cei selectaţi vor fi sprijiniţi să desfăşoare diverse acţiuni culturale în străinătate, Fondul Naţional de Mobilitate fiind mecanismul creat în acest sens la începutul anului 2005, de MCC.
Bursele de studii şi granturile de studii şi călătorie vor fi acordate pentru următoarele domenii: Patrimoniul cultural naţional mobil; Monumente istorice şi arheologie; Patrimoniu imaterial; Muzee şi colecţii; Arte vizuale şi arhitectură; Biblioteci; Literatură şi dramaturgie; Dans şi coregrafie; Teatru şi teatrologie; Muzică şi muzicologie; Management cultural; Întărirea capacităţii instituţionale.
Granturile de studii şi călătorie se acordă în scopul participării la seminarii sau colocvii internaţionale, numai în cazul în care solicitantul prezintă cel puţin o lucrare în cadrul manifestării respective.
Beneficiarii au dreptul la o sumă lunară de bani destinată acoperirii cheltuielilor de hrană, cazare, procurării de materiale, plăţii unor taxe şi dreptul la plata transportului dus-întors până la locul de destinaţie, o singură dată pe an.
Bursele şi granturile MCC se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale solicitantului.