Guvernul trebuie să efectueze de urgenţă o rectificare bugetară şi să reducă deficitul, întrucât dacă până la sfârşitul lunii martie România nu arată că poate evita limita de 3% a indicatorului, Comisia Europeană va declanşa procedura de prevenţie, potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian.
Realizarea unei rectificări bugetare şi reducerea deficitului bugetar se impun de urgenţă, a declarat Vosganian, marţi, la Parlament, unde a prezentat execuţia bugetară din 2007 şi bugetul pentru 2008 în faţa comisiilor reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.
Ministrul Economiei şi Finanţelor a declarat, săptămâna trecută, că oficialii europeni nu vor iniţia procedura de infringement sau de prevenţie împotriva României pentru deficit bugetar excesiv şi nu există niciun pericol ca deficitul să depăşească limita de 3% din PIB, deoarece vor fi luate măsuri de reducere a cheltuielilor.
Potrivit Comisiei Europene, strategia bugetară nu este conformă politicii bugetare prudente necesară pentru a reduce deficitul extern în creştere şi presiunile inflaţioniste care pun în pericol procesul de convergenţă.
Comisarul european pentru Afaceri Monetare, Joaquin Almunia, a declarat, la finele lunii ianuarie, la Bruxelles, că vor fi iniţiate o serie de măsuri de către CE în cazul României, conform condiţiilor stabilite în Pactul de Stabilitate şi Creştere, dacă autorităţile de la Bucureşti nu vor acţiona pentru controlul mai eficient al cheltuielilor şi a deficitului bugetar.
Ulterior, Vosganian a afirmat că va propune Guvernului un set de măsuri care vor conduce la o economie de 1-1,5 miliarde euro, cu reducerea deficitului bugetar.
Comisarul european Leonard Orban a declarat, luni, 11 februarie, că nu este exclus ca autorităţile europene să declanşeze împotriva României procedura de deficit excesiv, la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, în lipsa unor corecţii în politica bugetară.
CE poate declanşa procedura de deficit excesiv dacă acesta se plasează peste pragul de 3% din Produsul Intern Brut (PIB).
România a avut anul trecut un deficit de 2,4% din PIB potrivit metodologiei româneşti, sau de 2,7% raportat la metodologia europeană.
Ţinta de deficit pentru acest an a fost stabilită la 2,7% din PIB.