Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) va propune Guvernului mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor din sectorul public, precum blocarea posturilor vacante şi reducerea stimulentelor salariale, a declarat, marţi, ministrul de resort , Varujan Vosganian.
Autorităţile încearcă, astfel, să reducă cheltuielile publice, pentru a nu pune în pericol ţinta de deficit bugetar.
În ceea ce priveşte posturile vacante, Vosganian a arătat că numai în anumite cazuri, aprobate prin hotărâre de Guvern, vor mai fi permise concursuri.
Referindu-se la stimulentele salariale, Vosganian a arătat că din 2001 şi până în prezent au fost acordate diverse sporuri şi s-a ajuns ca valoarea acestora să fie mai mare decât cea a salariului.
"Noi avem sporuri mai mari decât fondul de salarii. Rugămintea mea este ca atunci când mai votăm tichete cadou, prime de vacanţă, tot felul de sporuri să vă gândiţi la această situaţie care este halucinantă", a spus Vosganian, la Parlament, unde a prezentat execuţia bugetară din 2007 şi bugetul pentru 2008 în faţa comisiilor reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.
El a dat ca exemplu sporul de confidenţialitate (de până la 30% din salariu) şi sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în legătură cu care a comentat că "probabil ar trebui dat mai mult celor de la putere şi mai puţin celor din opoziţie".
Printre sporurile vizate se numără cele pentru lucru în condiţii vătămătoare, pentru lucru sistematic peste durata normată de lucru, pentru personalul care participă la selecţia şi recrutarea forţei de muncă în străinătate, pentru activitate în mediul rural, pentru conducerea şi realizarea practicii pedagocice, pentru utilizarea unei limbi străine, sporul de fidelitate şi cel pentru persoanele care lucrează cu dosare prăfuite sau în domeniul anticorupţiei.
"Toate aceste sporuri s-au dat până acum prin ordin al miniştrilor. Am să cer tuturor miniştrilor să-mi dea toată lista cu sporurile, cum au fost ele alocate şi să le reanalizăm în cadrul cabinetului. Orice cheltuială în plus va asuce pericolul depăşirii deficitului bugetar", a spus Vosganian.
Potrivit acestuia, Ministerul Economiei va continua să aibă o politică prudentă şi care să încurajeze "eficienţa banului public".
Vosganina a arătat că în anul 2000 Produsul Intern Brut era de 36 de miliarde de dolari, de două ori mai redus decât cheltuielile bugetare din 2008.
"Aceasta este transformarea pe care a suportat-o România în opt ani de creştere economică în care nu ne-am învăţat cum să trăim cu aceşti bani. Bugetarii s-au bucurat şi o să vedeţi această bucurie unde a dus", a spus ministrul Economiei şi Finanţelor. O altă măsură propusă de instituţie este interdicţia achiziţiilor de aparate precum aer condiţionat sau mobilier.
"Toate ministerele s-au dotat şi este bine că s-au dotat cu aparate de aer condiţionat, cu computere, cu telefoane mobile, cu mobilier. Noi acum le oprim ca să putem să ne tragem sufletul şi să facem o evaluare clară a ceea ce are fiecare minister. Probabil că asta ar trebui să meargă până la nivelul comunităţilor locale", a spus Vosganian.
Măsuri legate de personalul bugetar vor fi, de asemenea, propuse de ministerul Economiei.
"Din 2000 până în 2008 personalul bugetar a crescut de cu 23%. În aceeaşi perioadă, fondul de salarii a crescut cu 510%. Dacă vom face o comparaţie între câştigul mediu brut din administraţie de circa .1 000 de euro şi cel din sectorul neguvernamental, este limpede că există o discrepanţă. (...) Rugămintea mea este să trataţi cu rezervă iniţiativele legislative care adaugă cheltuieli noi şi care nu au fost incluse în buget", a mai spus Vosganian.