Misiunea Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală evaluează serviciile sanitare veterinare din România din punct de vedere al resurselor umane şi financiare, autorităţii şi al capacităţii tehnice, informează, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Serviciile sanitare veterinare din România vor fi evaluate, din punctul de vedere al resurselor umane şi financiare, autorităţii şi al capacităţii tehnice, de către o misiune a Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală (OIE), evaluarea urmând să se desfăşoare în perioada 18 februarie - 1 martie.
Echipa de evaluare a misiunii OIE, formată din responsabilul echipei - Martial Petitclerc şi un expert tehnic - Piergiuseppe Facelli, va avea întâlniri şi discuţii cu reprezentanţi ai ANSVSA şi ai instituţiilor publice din domeniul sănătăţii publice şi autorităţii vamale, cu care autoritatea are relaţii funcţionale, dar şi cu cei ai crescătorilor de animale şi ai asociaţiilor profesionale ale medicilor veterinari.
Potrivit ANSVSA, în agenda misiunii au fost incluse vizite în ţară, la Posturi de Inspecţie la Frontieră, la instituţii de învăţământ veterinar, laboratoare centrale şi locale şi la Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, evaluarea serviciilor sanitare veterinare urmând să se realizeze prin vizite în teren, examinarea datelor transmise în prealabil şi a celor furnizate la locul de desfăşurare a misiunii, observarea practicilor, discuţii cu personalul din cadrul serviciilor sanitare veterinare, dar şi cu beneficiarii acestora.