Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că democrat-liberalii nu au negociat cu alte formaţiuni susţinerea moţiunii simple privind taxa auto şi a arătat că moţiunea de cenzură a PSD s-a transformat între timp într-una simplă, care, la rândul ei, e posibil să ajungă o interpelare.
"Nu am văzut niciun fel de text al moţiunii PSD, am văzut doar că domnul Geoană a avut o moţiune de cenzură care, între timp, s-a transformat în moţiune simplă şi s-ar putea ca şi aceasta să se transforme într-o interpelare", a spus Emil Boc, întrebat dacă PDL va susţine moţiunea PSD.
Liderul PDL a completat că PSD este "legat ombilical" de guvernare, astfel că nu poate face gesturi politice majore.
El a mai spus că PDL nu a negociat cu nicio altă formaţiune susţinerea moţiunii simple privind taxa auto. "Ce să negociezi, când este o chestiune de bun simţ?!", a înterbat retoric Emil Boc.
El a susţinut că singura discuţie pe care democrat-liberalii o au este "de a pune bunul simţ pe masa Parlamentului".
PSD a decis să voteze în favoarea moţiunii simple a PDL privind taxa auto, care va fi dezbătută luni după-amiază, în Camera Deputaţilor. "Din punct de vedere al moţiunii simple introduse de PDL, în pofida stilului demagogic cu care acest partid ne-a obişnuit - de la taxa Băsescu pentru drumuri, la taxa Sulfina Barbu - am instructat deputaţii noştri să voteze în favoarea acestei moţiuni", a declarat Geoană după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
Totodată, preşedintele PSD a anunţat că formaţiunea sa va "deschide" către "contribuţii şi semnături" moţiunea simplă "Stop scumpirilor", pe care o va depune la Senat, urmând ca prima întâlnire pe acest subiect să fie cu PC, în cursul după-amiezii de luni.