Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după discuţiile cu reprezentanţii partidelor politice, că România îşi menţine poziţia şi nu va recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, din motive precum acordarea de drepturi colective minorităţilor şi nerespectarea integrităţii teritoriale a Serbiei.
Conform şefului statului, alte motive pentru nerecunoaşterea independenţei Kosovo se referă şi la nerespectarea principiului inviolabilităţii frontierelor şi a suveranităţii Serbiei, precum şi faptul că nu a existat o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU, care să reglementeze declaraţia de independenţă făcută la Priştina.
De asemenea, Băsescu a reclamat şi faptul că partea sârbă şi cea albaneză nu au ajuns la o soluţie comună, prin negocieri directe.
"Considerăm că în momentul de faţă ambele părţi pierd", a spus şeful statului.